Cerul era un plafon alb, inodor,
de care atârnau nori rari, metafizici.
Dincolo de dig, nu era nimic.
Oceanul era îngust şi verde.
Am scos un delfin din apă:
era pătrat şi apoi a înotat pe spate.
Pământul stătea nemişcat-înclinat.
Prin staţiunea mare de trei ori
un copil conducea autobuzul.
I-am tras cu chitara la fund
şi l-am trimis la filarmonică.
Eu nu-mi mai găseam casa
dar nu eram îngrijorată.
În ocean a intrat tata
şi a iesit un tată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu