luni, 21 decembrie 2009

Bad boy in Badlands








Azi-noapte nu m-am lasat pana nu am urmarit un film cu parfum vintage. Am ales sa vad Badlands*, facut in 1973, avand la baza povestea adevarata a doi tineri, un baiat de 25 de ani si iubita sa de doar 14 ani, care devin criminali in serie. Prima data ei vor ucide intreaga ei familie, iar totalul crimelor se va ridica la 11. Aceeasi poveste care a cutremurat America in anii '50 sta si la baza filmului Natural Born Killers, spre exemplu. Ceea ce socheaza in primul rand in versiunea lui Terrence Malick, regizorul Badlands, este distributia foarte buna, a tinerei Sissy Spacek in rolul lui Holly, si a lui Martin Sheen in rolul lui Kit, maniera de narare (retrospectiva, cu vocea lui Holly, detasata de toate intamplarile si usor nostalgica, parca), imaginea si directia artistica. Mie mi-a mai placut coloana sonora, de asemenea. Ecranizarea lui Malick, care isi face debutul cu acest film, nu respecta intru totul adevarul istoric, ci il adapteaza.


Pe scurt, Kit lucreaza ca gunoier intr-un orasel din zona numita Badlands (def: teren arid, uscat), South Dakota. Intr-o zi se indragosteste de Holly, o pustoaica de 15 ani, roscata, cu pistrui, care stie sa manuiasca bastonul si are un aer misterios si o tristete infinita in priviri. Cauza este faptul ca e crescuta doar de tata, un barbat aspru care nu a reusit sa treaca peste moartea sotiei si nu face o treaba prea buna in a-si educa pupila. Severitatea disciplinei o afecteaza pe micuta si ii provoaca acesteia o pofta acerba de rebeliune. Tatal fetei se opune relatiei celor doi. Desi Kit incearca sa rezolve conflictul renuntand la job-ul degradant de gunoier, acest fapt nu rezolva cu nimic disensiunile cu "batranul". Pe masura ce relatia tinerilor se sedimenteaza, lui Kit ii trec idei tot mai trasnite prin cap. Cum ar fi de exemplu sa il omoare pe tatal lui HOlly si impreuna sa se care din oraselul acela. Crima se intampla, cei doi ascund cadavrul in pivnita si incendiaza proprietatea. In timpul asta, Holly nu are nicio tresarie. Orbita de dragostea pentru Kit - care se crede James Dean, si chiar aduce cu el-, nu face decat sa verse 2 lacrimi si sa-i aplice o palma criminalului. Dar se hotaraste sa ii stea alaturi, fie ce-o fi. Kit nici el nu e mai prejos si inregistreaza (pe vinil, si asta mi-a placut mult), o marturisire a crimei, in care inlatura orice umbra de suspiciune ce ar putea plana asupra lui Holly.


Lucrurile se precipita, cei doi se muta intr-o padure, pe malul unui rau, unde traiesc cu putin, intr-un adapost improvizat. Memorabile zile, memorabile cadre. Cei doi danseaza desculti in praf, Holly care e o fetita/aproape femeie incearca creionul dermatograf si rujul, Kit se antreneaza sa devina un soi de Rambo pentru a face fata vanatorilor de recompense si autoritatilor etc. Povestea campeneasca nu poate dura foarte mult si curand cei doi trebuie sa fuga pentru a nu fi prinsi. In drumul lor spre Montana, unde Kit crede si spera ca isi vor putea reface viata, mai omoara niscaiva oameni nevinovati care au ghinionul sa se incruciseze cu ei. Traiesc din jafuri, mananca chiar si ierburile de pe camp, dar lui Holly nu-i lipsesc revistele de tip tabloid, si ultimele barfe cu vedete. E o Lolita perfecta Sissy Spacek. Intr-un final, Holly decide sa il paraseasca pe Kit, langa care nu se vede ramanand chiar toata viata, si se preda autoritatilor. Ceea ce va face si anti-eroul nostru, devenit peste noapte un soi de vedeta. Moda criminalilor in serie trebuie sa fi fost in toi. Unii dintre cei mai notorii chiar marturiseau ca isi cautau celebritatea in acest fel. Vroiau sa "scrie" istorie. Realitatea este ca dintre cei doi, baiatul va fi electrocutat la scurt timp de la arestare, iar fata va fi condamnata la inchisoare pe viata, si eliberata dupa 18 ani, pe motiv de buna purtare.


Filmul este frumos si captivant, si eu il recomand tuturor. Momentele mele preferate din film sunt cand cei doi danseaza in camp, la lumina farurilor pe muzica lui Nat King Cole, si imi place mult ca tatal lui Holly era pictor de panouri publicitare stradale(So that's how they did it in the 50's). In genul cuplurilor de rau-facatori Bonnie si Clyde, Holly si Kit aproape au ramas impreuna pana la final. Privind acest film nu esti sigur ce sa faci, daca sa ii simpatizezi pe cei doi proscrisi sau sa ii condamni, te infiori la vederea cruzimii faptelor lor, dar te razgandeste comportamentul lor din intimitate. Si cum ramane cu politistii care ii cer lui Kit autografe si ii ureaza noroc bun la final? Ei nu sunt decat un alt exemplu ca nu stii ce atitudine sa adopti in fata acestui tip de comportament. Ceea ce este un simptom al cantitatii de rau si de bine pe care noi insine o adapostim.


*Badlands, regia Terrence Malick, cu Sissy Spacek, Martin Sheen, 1973

alte 5 minute de bucurie

mi-au fost oferite de dragul Razvan Penescu si Liternet in paginile caruia a fost publicata o poezie mai veche de-a mea, de Craciun. Si voi puteti trimite texte la scrie_la_liternet@liternet.ro, care au ca tema Craciunul, iar daca va fi considerat demn de publicare puteti marca un debut frumos:)

duminică, 20 decembrie 2009

foarte mult, foarte bun


Am terminat de vizualizat Synecdoche, New York* (multumesc Laura pentru recomandare), scris si regizat de Charlie Kaufman pe care poate il stiti si ca fiind co-scenaristul filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind, scenaristul pentru Adaptation ori Being John Malkovich and so on and so forth. Ca si celelalte filme ale sale, si acesta este plin de substanta, ceea ce il poate face pe alocuri greu de urmarit si de inteles. Pe scurt, Caden Cotard este un regizor/scenarist/actor care devine obsedat de boala si perspectiva mortii, in timp ce familia sa (sotia- artista foarte apreciata si fiica) se destrama. Nu are resursele sa se adune si sa recompuna aceasta viata, care ii aluneca printre degete. Tot ce poate face este sa se concentreze asupra sa, a traumelor si fricilor sale, asupra dorintei supreme de a face ceva major in teatru care sa ramana in urma lui. Timpul se scurge cu repeziciune si se pare ca, absorbit fiind de acest proiect colosal (construirea unui platou imens, intr-o hala, care reproduce la scara mai mica orasul New York, viata sa si a oamenilor pe care ii intalneste in cursul vietii), realitatea insasi ii scapa printre degete. Sotia dispare misterios la Berlin, fiica sa devine o prostituata si apoi moare, ambii parinti mor si nu apuca sa isi ia ramas-bun de la ei, femeia pe care o iubeste profund de ani de zile se casatoreste cu altcineva si isi face propria viata, el insusi se recasatoreste si mai face un copil iar apoi si aceasta familie dispare etc. Se pare ca tot ce face este sa rateze, daca vom considera ca aceste lucruri se intampla cu adevarat.


Daca vom considera insa ca ceea ce se intampla este de fapt transpunerea unor fapte posibile intr-un scenariu si mai apoi intr-o piesa, atunci ar parea ca si cum Cotard a alunecat din realitate si totul se intampla la nivel fictional. Kaufman de altfel ne accentueaza aceasta impresie, insistand pe metafora vietii ca teatru (Shakespeare), in care toti oamenii sunt actori si joaca un rol. Daca vietile acestor oameni sunt reale, daca ele chiar s-au intersectat sau daca doar ar fi putut fi asa, asta este o intrebare cu care eu raman. Poate la a doua vizualizare o sa fie mai clar. Clar este ca toti suntem la fel, avem aceleasi traume, frici (de moarte, de singuratate, de abandon etc.), regrete, iubiri impartasite, esuate sau neimpartasite, aceleasi sanse si aceleasi momente in care hotaram sa facem stanga in loc de dreapta sau vice-versa, si suma tuturor acestor lucruri ne compune si ne face sa fim ceea ce suntem. Niste simpli trecatori printr-un decor, pana cand intr-o zi, la sfarsitul epuizarii acestor intrebari si raspunsuri, o voce (Demiurgul este el insusi un regizor, care ne sopteste in casca-cel putin asa am interpretat eu voce din casca, desi altii ar putea-o numi vocea constiintei lui Cotard sau vocea liberului arbitru sau whatever)ne va sopti sa iesim din scena.


Un film memorabil, frumos, profund, complex, amplu, mult mai plin de simboluri si evenimente decat am inghesuit eu in prezentarea mea triviala. Vi-l recomand doar daca aveti organ pentru asa ceva. Altfel va fi de neinteles, plictistor, aiuristic:) Sau poate nu. Imi place la nebunie de P. S. Hoffman care isi alege atent rolurile si are numai filme bune in CV, de Emily Watson care este geniala si de Samantha Morton, o Emily Watson mai tanara, si foarte, dar foarte pe val. O distributie incredibila, un vis implinit pentru mine:) Imi plac filmele lui Kaufman, sunt ca acele carti care se citesc la birou cu creionul in mana, nu rasturnat in pat, si in plus sunt grozave de vazut duminica la pranz, cu un ceai verde, sau noaptea tarziu cu fetele la un pahar de vin si-o tigara de foi.



*Synecdoche, New York, regia Charlie Kaufman, cu Philip Seymour Hoffman, Catherine Keener, Emily Watson, Samantha Morton si multi altii, foarte buni, 2008

demult asteptam




sa aflu mai multe si sa gasesc acest film: Grey Gardens*. Am vazut ceremonia de decernare a premiilor Emmy din 2009 la tv si acolo o Jessica Lange fabuloasa ridica premiul pentru Outstanding Lead Actress in a Miniseries or a Movie. ce putem spune despre Jessica Lange? Ca e fabuloasa la cei 60 de ani ai ei, ca e superba, si ca probabil are o personalitate foarte faina. Se vede din toate fotografiile in care apare alaturi de Drew Barrymore, alta feblete de-a mea, ca cele doua se admira si se iubesc si ca le leaga o formidabila afinitate si prietenie. In Grey Gardens cele doua se intalnesc minunat pe ecran, Jessica in rolul mamei ultra-posesive care isi sufoca fiica si Drew in rolul fiicei care nu a mai reusit niciodata sa se desprinda de mama si sa inceapa o viata pe cont propriu. Filmul spune povestea altminteri celebra a matusii si verisoarei lui Jackie Onassis, ambele numite Edith (Eddie), care traiesc o viata excentrica intr-un paradis interbelic american, si apoi cunosc declinul fulminant.

Atat de rau poate denatura relatia mama-fiica, pana acolo ca cele doua devin captive in resedinta de vara din East Hampton denumita pe buna dreptate Gradinile Gri. Labilitatea emotionala a celor doua, combinata cu faptul ca sunt abandonate de sotul/tatal lor, care divorteaza si se recosatoreste, iar mai apoi moare, si cu faptul ca in perioada interbelica nu se prea obisnuia ca femeile sa se intretina singure, si sa tina o slujba, rezulta intr-o degradare totala a resedintei in care locuiesc femeile, innebunirea celor doua si traiul complet degradant si insalubru, la limita subzistentei. Pe tot parcursul filmului, a carui imagine, coloana sonora, machiaje, costume sunt irezistibile, nu putem decat sa ne veselim alaturi de personaje in anii de glorie, si sa oftam pentru ele in anii de groaza ce i-au urmat. Dintre multele filme a caror actiune se plaseaza in anii '30, acesta mi-a placut cel mai mult din punctul de vedere al atmosferei, costumelor, machiajului etc. (urmat foarte aproape de Great Gatsby, cu Robert Redford:) Cele doua femei sunt minunate si joaca senzational.

Drew e de nerecunoscut, si foarte credibila in rolul fiicei nebune, captive, care nu isi paraseste mama pentru ca o iubeste si ii este devotata, dar pe care o si uraste concomitent. In cele din urma, apare si o mica portita, la capatul vietii lui Big Eddie, cand doi cineasti decid sa faca un documentar despre soarta lor (fapt real). Iar Big Eddie isi lasa fiica sa participe la premiera, si sa paraseasca proprietatea de la Grey Gardens. Filmul are un final "fericit" daca il putem numi asa. In cele din urma, Little Eddie va fi eliberata. cum? nu va spun. Cert este ca acest film este tulburator din toate punctele de vedere, iar mie mi-a placut sa il vad, si cu siguranta il voi revedea curand.

*Grey Gardens, regia Michael Sucsy, cu Jessica Lange, Drew Barrymore, Ken Howard, Daniel Baldwin, 2009

film frumos



Insomnia ma ajuta totusi la vizualizarea unor filme dragute. Azi-noapte, pe TVR 1, Broken English* (tradus de ai nostri "Dictionarul iubirii"). Mi-a placut mult filmul asta, atat de asezat si de calm, miscator si tandru si emotionant. O regie semnata de Zoe Cassevetes si o actrita foarte misto, Parker Posey. Nora este personajul principal al filmului, care sufera din singuratate, are mai multe intalniri, mai bune ori mai proaste, dar niciodata nu reuseste sa lege o relatie, din aceea concreta, "serioasa" care sa duca spre casatorie. Si i se pare ca e tot mai batrana. Pana aici, ne recunoastem o multime in Nora.:) Parker are niste trasaturi spectaculoase, usor exotice, emana un sex-appeal tulburator, este sensibila si pasionala. Pe langa astea, se imbaraca absolut bestial si ca si mine poarta doua lanturi din argint cu doua pandante diferite, simultan. Poarta blugi foarte largi cu topuri din matase curgatoare, rochii de inspiratie vintage, ochelari de soare supradimensionati. Am iubit-o din prima, trebuie sa va spun. In plus, m-am regasit din nenumarate puncte de vedere in ea. Filmul este presart de multe descoperiri neasteptate, despre sine si despre lume, si Nora ne poarta de la New York la Paris, de la nemultumire, la suferinta si la regasirea fericirii. Stiu ca suna cheesy, si probabil ca intra in categoria de chick flick, dar eu va recomand acest film. Pentru mine a fost o experienta vizuala frumoasa.


*Broken English, regia Zoe Cassevetes, cu Parker Posey, Drea de Matteo, Peter Bogdanovich, 2007

miercuri, 16 decembrie 2009

cadou de Craciun



Editura Vellant a avut inspirata idee de a se deda la mazgalituri cu cititorii de carti obinsuiti sa insemneze in timpul lecturilor. Ei bine, cum si eu fac parte din acest club (scriu doar pe cartile mele, doar cu creionul mecanic, si doar daca vreau sa recenzez acea carte), nu am putut rata asemenea ocazie. Am pus un vot de "placut" pe facebook si am primit pagina cu nr. 82. Ce am remarcar dintru inceput a fost calitatea slaba a textului-caci nu ma pot abtine de la aceasta critica-, si singurul lucru inspirat mi s-a parut taman ultima replica din josul paginii. De la care am pornit intr-un desen si o adnotare din propria-mi poezie despre frici combinate in mod neplacut cu nocturna. Am facut 2 variante, pentru ca asa mi-a casunat mie ieri seara, iar eu pledez pentru varianta dintai, evident cea in nocturna:). Si ce a iesit puteti vedea aici, sau pe facebook, daca va imprieteniti cu oamenii de la Vellant, ceea ce eu recomand calduros. Tot proiectul se va incheia pe 29 Ianuarie, in Carturesti, unde cele 182 de pagini reunite intr-un volum se vor lansa:) Ne vedem si acolo daca e, si pastrez o parte din felicitarile catre cei de la Vellant pentru atunci.

p.s. voua care va place mai mult? 1 sau 2?

marți, 15 decembrie 2009

reading in progress

desi nu am mai scris nicio rencenzie, sa stiti ca citesc la fel de mult:) acum sunt foarte incantata de cele trei carti cu care merg in paralel cu lectura: Bufnita lui Hiaasen, Lebada neagra a lui Taleb si Atlasul norilora a lui Mitchell. Sper sa am putere sa imi reiau bunul obicei al scrisului, pierdut din vedere de ceva timp. Mi-e dor sa scriu mult:)

Din sectiunea bun de te lingi pe degete


Gogosi sticky fingers, cu cafea si dulceata la micul dejun. Reteta este foarte simpla si va ia 10 minute sa o faceti. Amestecati 2 cani de faina, cu un plic de drojdie uscata, un pic de sare si lasati-o deoparte, in timp ce intr-un alt castron amestecati 2 oua cu zahar sau miere de albine (2-3 linguri). Apoi faceti-le cunostina, turnand cand faina, cand un pic de apa minerala, pana se obtine o coca moale, elastica. Cu o lingura puneti cate putina coca in ulei incins. Si astfel se obtin gogosile. Eu le-am mancat cu dulceata de capsune si caise si cafea cu lapte.:) Si am inaugurat o noua sectiune la mine pe e-mail, numita :Coca gateste, unde imi salvez retetele. Totodata, proiectele intra in sectiunea Coca munceste:)

joi, 10 decembrie 2009

vine Mos Craciun



incet-incet se apropie. Nu am wish list sau altceva. Desi intr-o saptamana, maxim doua sper sa pun mana pe 2 bilete de avion marca Bucuresti-Paris, dus-intors.

de dichis 2





cateva dintre piesele ce compun bling-ul meu cel de toate zilele. mai frumos spus, les joux-joux
In prima poza, pe sfestincul de lemn pictat de la Acaju se gasesc clame de par luate de ani de zile (6-8) de la Meli Melo, cercei din plastic cu Hello Kitty si pietre pictate manual, primite sau cumparate din Sighisoara.
A doua poza e cu piticul austriac de paza de inelele care se vad si mai bine in poza nr. 3. Ele sunt absolut deloc pretioase, dar foarte frumoase. Gasim un inel din argint, mare si dantelat, cumparat din Iasi dupa ce l-am vazut la prietena mea Mona si am innebunit. Era in perioada iilor:) Give me a break! Alt inel este de argint cu piatra ovala de hiacint. L-am vazut de o mie de ori si nu ma mai hotaram sa-l cumpar, dar nici nu se vindea. Culmea imi venea perfect. Eu gasesc mai greu inele sa imi vina, cele mai misto sunt de regula marimi mai mari. Si l-am primit cadou in cele din urma. Mai am un inel din sarma imbracata in pietricele mici colorate, luat de la un targ organizat la Muzeul Taranului Roman, este foarte vesel si frumos si reglabil. Merge perfect cu bratara de picior din aceleasi margele vesele. Iar ultimul inel achizitionat este din metal comun, foarte foarte mare, acopera 3 degete si este o floare dantelata. A costat 10 ron si l-am luat de la Stradivarius.
Poza nr 4 contine cateva lanturi, din metal comun. Cel cu inimioara e de la Accesorize, acum costa 80 de ron dar eu l-am gasit mult mai ieftin acum un an, pe vremea asta. Cum se reduc preturile la noi nu voi sti niciodata. Inimioara nu se deschide. Toata lumea ma intreaba asta si din pacate nu este posibil sa o deschizi. Lantul cu bile mov din plastic este de la Pull & Bear. Are si el un an vechime, este foarte lung, ajunge pana in talie si imi place enorm. Mai gasim in cos doua perechi de cercei. Cei cu email roscat sunt vechi de aprox. 6 ani, luati de la un butic din Mall, de la Iasi. M-au costat o avere la vremea aceea, dar cred ca eram mandra ca mi-i cumparam din bursa. Plus ca abia incepuse moda cerceilor candelabru si eram bucuroasa ca ma inscriam in trend. Ceilalti cercei, din lemn pictat cu frunzulite din metal,sunt opera unei fete dragute, si i-am cumparat pentru 25 de ron de la un targ vintage din La Scena. Au doar 2 luni.:) Astea sunt cateva dintre bijoux-urile mele.

de dichis




parfumurile mele preferate de acum, sunt:
1. Givechy, Ange ou Demon
2. Boucheron, B
3. Moschino, Couture

de mancare


am copt pizza...si a iesit asa. reteta e a lui jamie oliver, o gasiti si pe youtube. Se face un blat de paine (400 gr faina grau, 100 gr faina porumb, o cana cu apa la temperatura camerei, 2 plicuri drojdie uscata, sare, 4 linguri ulei de masline). Se framanta pana se obtine un aluat elastic, care se lasa la crescut (30-40 min.) In timpul asta punem ulei de masline intr-o oala, aruncam in el 4 catei de usturoi tocati marunt, busuioc, oregano, sare, piper, o cutie de rosii in bulion, un sfert de pahar de vin alb si amestecand vom obtine un miros bestial care ne va umple casa, dar si un sos nemaipomenit pentru pizza. Daca va ramane sos, puteti sa il pastrati sa faceti paste a doua zi cu el.

Dupa ce a crescut aluatul, intindem o foaie (relativ rotunda, desi imi amintesc ca prima pizza mancata de mine era in tavi dreptunghiulare), si punem sos pe toata suprafata, apoi fiecare ce mai doreste. Eu am pus jambon, ciuperci, mozzarela, ulei de masline, inca si mai mult oregano si cam atat. Pe prima pizza care s-a mancat pana la poze, mai aveam dovlecei si brocoli in plus. Pofta mare!

zi plina





Ieri am iesit la o plimbare cu scopul declarat de a-mi cumpara culori si cartoane. Poate asa o sa ma apuc iar sa desenez. Prima oprire a fost la Universitate, insa, unde am vizitat targul de Craciun de la Dalles. Am gasit lucruri noi si foarte interesante. Doua surori formidabile si dulci comercializau bomboane si ornamente de brad din zahar, ciocolata plus alte bunatati, mici si atat de mestesugite. Pe site-ul lor puteti sa vedeti maiestria si sa plasati comenzi pentru a le degusta produsele. Preferatele mele sunt florile de primavara si decoratiunile de Craciun. De la targ mi-am cumparat o bijuterie frumoasa, la care pofteam mai demult. Un pandantiv de la Millefiori cu un copacel inflorit. Apoi am continuat drumul spre Hanul cu Tei, de unde am reusit sa cumpar in sfarsit cartoane, pensoane si creioane. Am baut o cafea in Lucky13 pentru ca ploua torential afara. Seara am mers la Gala Inspired 2009 din Silver Church si acolo am audiat concertul URMA. Astazi muncim, coacem pizza, si diseara audiem Alexandrina si Silent Strike tot la Silver Church. Afara e tot mai frig, noroc cu caciula primita de Mos Nicolae care se dovedeste foarte eficienta pe vremurile astea atat de proaste. Ma apara de frig si ma si inveseleste.

joi, 3 decembrie 2009

eternal beauties




Cine e indragostit de interbelic? Anii 20' aratau asa:)Mai multe puteti vedea aici.

marți, 1 decembrie 2009

Cheia interpretarii e la voi

Am vazut filmul He's just not that into you la recomandarea bunei mele prietene, Andreea. Am fost din start avertizata ca e un film din care fiecare intelege altceva, ceea ce mi s-a parut o provocare. Pe scurt, iata cam ce am inteles eu din acest film:

- femeile nu sunt proaste. sunt naive. si poate asta li se trage din faptul ca sunt mult mai optimiste, mai deschise si mai doritoare de happy-end. Nu numai pt ele. Pt tot ce exista. De aceea le tin pumnii, de exemplu, altor femei care sunt singure, sau altor barbati care sunt singuri. De aceea ele nu ranesc in filmul asta si au curajul sa recunoasca care este adevarul (Scarlett ii spune lui Conor ca, domne, pana la urma urmei, nu te iubesc si nu ar trebui sa ma chemi sa stau cu tine.


- dar deduc si ca barbatii sufera de aceleasi simptome, chiar daca ei sunt putin mai cruzi, mai nepasatori, si mai lasi uneori. Adica le place sa creada in stereotipuri la fel de mult ca si femeilor. Cel mai mare stereotip in care cred barbatii este ca exista atat de multe femei pe lumea asta incat n-are sens sa-si faca griji. N-are sens sa-si refuze vreo placere chiar daca risca sa raneasca pe cei de langa ei. Pentru ca mereu va fi ceva, the next best thing. Iar aceasta nu este regula. Cum nici pentru femei nu este o regula ca vor gasi iubirea vietii, acel barbat care sa corespunda intocmai imaginatiei lor, si care sa le si iubeasca, in egala masura. Nici mai mult, nici mai putin. Culmea e ca majoritatea femeilor din film inteleg acest lucru. Adica: femeile simt, in ciuda faptului ca spera ca nu e asa, ca e posibil sa nu existe barbatul visurilor lor. Si atunci aleg prin comparatie.


- Rachel alege sa se intoarca la iubitul ei care nu o mai cerea odata de sotie pentru ca, prin comparatie cu sotii surorilor ei, ala parea muuuuult muuuult peste. Desi, nu voia sa o ceara de sotie. Desi asta ii cauza nelinisti si o facea sa creada ca de fapt n-o iubea. Si castiga, culmea. Eu am fost sceptica. Am crezut ca e inca un compromis prost. Dar se pare ca Ben chiar era acel tip bun, care nu asteapta the next best thing/female. El chiar o vroia pe Rachel. Si a renuntat la stereotipu stupid ca vezi doamne casatoria insasi e un stereotip:))))


- Jennifer alege pe baza obisnuintei si a faptului ca nu vrea sa piarda tot mecanismul si masinaria pe care a construit-o. Pentru ea nu conteaza ca nu a mai facuse sex cu sotul de o mie de ani (ba chiar se foloseste asta ca sa il scuze pt ca a inselat-o-mi-e groaza), si nici ca toate semnele ii arata ca ala nu e barbatu viselor ei; de fapt nu s-a uitat in trecut si nu a fost realista. Casatoria lor a fost dintr-un motiv gresit (asa sunt multe astazi si iar mi-e groaza:))). De fapt totul a plecat cu 3 roti, in loc de 4, si era inevitabil sa ajungi aici. Deci tot ce conteaza cu adevarat e sa fii sincer cu tine insuti, sa nu accepti compromisuri fata de tine si sa nu il compromiti nici pe cel de langa tine. Daca te minti, ala te minte si el, se minte si pe el etc. Mecanismul nefericirii s-a pus in miscare. De altfel sotul ei e cufundat in aceeasi mizerie. Minte, se ascunde, crede ca e normal sa aiba o relatie extraconjugala, o compromite si pe biata Scarlet pe care "crede" ca o iubeste dar de fapt vrea doar sa i-o traga - altfel cum naiba s-ar putea gandi ca aia o sa accepte sa stea inchisa in dulap cat timp el o "regleaza" pe sotie-, etc. Una peste alta, sfarseste prost. Noroc ca Jennifer ia situatia in maini si o rezolva; face "the right thing" pentru amandoi. Nu mai avea niciun sens. Nu a avut niciun sens. S-au casatorit din cele mai proaste motive.


- Scarlet e genuine. E sincera si onesta. I-a placut tipul insurat, s-a dus si l-a vanat. Nu a fost barbatul bun pentru ea, a taiat cordonul rapid. Am putea spune ca a gresit fata de Conor pentru ca il tinea de buddy desi stia ca el e topit dupa ea, dar nu cred ca e ceva asa de grav, pentru ca a fost sincera si i-a spus in cele din urma ca nu ea e fata lui. Plus ca era o tipa profunda (instructoare de yoga), si care intelegea mai bine ce se petrecea. Faptul ca ea totusi a suferit (cred ca i-a parut la fel de rau ca a fost tradata de sotul adulterin, cat si de faptul ca l-a indus in eroare pe Conor) si ca vroia sa se retraga un pic in India, m-a pus pe ganduri. Adica vrea sa renunte la intalniri. Crede ca e ca naiba, mai bine singura etc. Nu e tocmai bine.

Cel mai putin am inteles despre personajul lui Drew Berrymore. In afara de faptul ca si ea isi cauta mereu pe careva si nu prea gasea. A fost si cel mai putin prezenta in film. Concluzionand, cel mai mult ma regasesc in personajul Scarlet-ca fire si temperament. In sensul ca si eu sunt introvertita, ma consider intr-o pozitie de putere in relatia cu barbatii si as prefera sa fie asa. Pe de alta parte, sunt si Rachel si compar barbatii cu altii. Pro si contre.


- Gigi e stereotipul femeiustilor nu prea destepte. Are nevoie de un barbat ca sa-i descifreze cheia interpretarii corecte a semnalelor etc. Nu mi-a placut ca pleda pentru senzitivitatea exacerbata a femeilor etc. Si ca in ciuda tuturor pesimistilor, vezi doamne, cavalerul ei a sosit la usa calare pe un pix. Sunt si situatii din acestea, insa f. grav mi s-a parut ca totusi, acel barbat sosit calare pe pix era un tip inteligent, ironic etc. Ciudata pereche. Sincer. Ea e genul careia "i-a suras norocul". Nush ce sa zic. Chiar m-a surprins, in mod bizar. As vrea sa nu cedez stereotipului: barbatii inteligenti cauta femei mai putin destepte:P Ca sunt cam acolo in privinta lor.


- Cat despre concluziile finale, sunt si bune si rele:

- e greu sa fii sincer fata de tine insuti, dar necesar.
E bine sa fii optimist, pentru ca ce e rau in a fi optimist?
Nu exista suflete pereche, ci doar potriviri mai mari sau mai mici de caracter.
Nu le poti avea pe toate.Cu ce esti dispusa sa te multumesti?
Nu exista reguli. Uneori dragostea se intampla in ciuda regulilor.
Totul poate sfarsi prost, indiferent cat de bine ti se pare ca iti merge la un moment dat.
Trebuie sa mai incerci, chiar daca pare ca nu se leaga nimic, niciodata.
Daca vrei sa te retragi o perioada, e ok si asa. Orice e ok, atata timp cat tu esti bine, nu gresesti fata de tine si nici fata de ceilalti.
Si femeile si barbatii vor sa fie fericiti, dar asta nu inseamna ca vor acelasi lucru. Bun pentru mine, nu e obligatoriu si bun pentru tine.
Relatiile sunt foarte foarte foarte grele, pentru ca ....habar n-am. Ma mir si eu de ce e asa:))))


Una peste alta, mie mi-a placut filmul acesta desi am crezut ca va fi un film slab. NU este. Este amuzant sa vezi toate aceste gesturi pe care le facem mai mult sau mai putin constient cand ne cautam partnerei, pe ecran. Te face sa razi si sa te gandesti ce bizar e "codul" acesta prin care comunicam unii cu altii. Mi-ar placea sa il mai vad odata peste ceva timp, si sa vad daca voi deduce aceleasi lucruri. Si mi-ar mai placea sa imi scrieti daca voi ati inteles altceva din film. Sunt foarte curioasa in aceasta privinta.
 

Blog Counter