Vreau şi eu o viaţă mică şi numai a mea,
fără exasperări şi rate lunare,
fără etalări zilnice de performanţă.
nu vreau să fie totul despre mine
şi nici să îmi încurajez dependenţe excesive.
plătim destul tribut realităţii în care trăim
ne creşte la fiecare câte o exasperare solidă şi palpabilă.
timpul nu mai e bun la nimic,
el doar trece, ca o penitenţă.
de la o vreme învăţ să îmi cultiv simţul tăcerii
şi nu mai contenesc de a planifica
cum să îmi atac propria carne cu unghiile.
aşa că învaţă să te mulţumeşti cu puţin şi întreabă-te:
ce se pierde atunci când ceva se câştigă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu