Cu timpul, dispărem din noi înşine în modul cel mai impredictibil cu putinţă.
Atunci nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să hotărâm
ce face fiecare cu groapa lui, astfel încât să nu arate chiar toate la fel.
Cu timpul, moartea ne creşte în măduva oaselor până la refuz,
de unde ne trece în minte prin tot felul de întrebări celebre,
de care ajungi să te miri singur.
Cine se gândeşte prea mult la un lucru, sfârşeşte prin a nu-l mai duce la îndeplinire.
Aşa şi eu. În timp ce mă acopeream de frica de a nu-mi fi trăit îndeajuns viaţa,
moartea a venit ca un flash năucitor care m-a facut să îmi închid pe dată ochii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu