miercuri, 9 iunie 2010

Citind Paul Auster*


Imi dau seama cat de bine scrie acest domn. Imi place pragmatismul lui in scris. Fraza atent articulata, economia cinstita a epitetelor, curgerea fireasca a discursului. Pot doar sa imi inchipui cata munca intra in aceasta scriitura. Paul Auster pur si simplu nu lasa nimic la intamplare. Imi plac descrierile lui urbane ale cadrelor New York-ului, bresele pe care le mestereste in realitate, focusul asupra destinelor aparent bizare ale personajelor sale, felul cum se lanseaza in imaginarea unor scenarii complet halucinante uneori, si pe care totusi te convinge sa le cumperi, sa le iei de bune.

Prima carte a lui parcursa de mine a fost Palatul Lunii. M-a facut sa ma indragostesc de poveste, si am constatat cu stupoare ca trecuse ceva vreme de cand nu m-a mai tinut o carte atat de conectata la povestea din ea. Atat de bine m-am atasat de ea incat cu mintea cautam mereu sa revin la ceea ce ar fi putut sa urmeze, sau alergam inapoi in naratiune analizand resorturile intime ale personajelor. Auster are cateva teme recurente pe care le gasim in mai toate cartile sale. Asa ca nu stric nimic daca spun ca personajul principal al cartii e un tanar student, a carui viata a fost greu incercata din copilarie. M.S. Fogg trece ca un acrobat in arena de pe o barna fragila pe alta pe tot parcursul copilariei si adolescentei. Ajuns student putinele puncte de sprijin cad rand pe rand si se gaseste prematur intr-o situatie de viata si de moarte. Cu o inclinata vocatie de introspectie si filosofare, tanarul Fogg isi cultiva un stil de viata vecin cu anihilarea. Mananca un ou pe zi, doarme pe cutii de carton, in cele din urma ajunge in strada. Traieste cateva luni in Central Park, doarme in pesteri, mananca din gunoaie.

Viata are si frumos. Se indragosteste intr-o escapada la masa unor necunoscuti de o chinezoaica exotica si senzuala, reuseste sa se repuna pe picioare cu ajutorul unui prieten pe care il credea pierdut, recupereaza realitatea si pana la urma isi ia si o slujba ca secretar personal al unui batran orb nebun. A! si putred de bogat. Mai incolo lucrurile se precipita, Fogg serveste rememorarii vietii pline de peripetii a batranului Effing, il cunoaste pe fiul acestuia, supraponderal, introvertit, profesor universitar ratat si afla lucruri absolut uluitoare. Punand cap la cap piesele de puzzle din viata sa plina de aventuri, Fogg isi descopera identitatea si incepe un proces de reconstructie individuala.

De ce imi place Paul Auster? Pentru ca mi-am dat seama din prima ca va fi printre scriitorii mei preferati, datorita eroilor sai boemi, dar mai ales a felului in care scrie. Scrie minunat. Scrie cum ar trebui sa scrie un copywriter bun. Scrie clar, concis, usor de citit si de priceput. Nu as putea rearanja cuvintele in fraza. Nu as putea inlocui cu sinonime cuvintele utilizate. E bun. E prea bun. Si acum citesc Nebunii in Brooklyn. Si e la fel de buna cartea asta ca si Palatul Lunii. Eu va recomand sa mai bagati si cate un Auster. E bun pentru sistem. Face bine la ochi, face bine la cap, te ajuta sa te ordonezi logic, sa nu o mai lungesti mioritico-pseudo-filosofic atunci cand scrii. :)

*Palatul Lunii, de Paul Auster, Ed. Humanitas, 2007

miercuri, 2 iunie 2010

Talciocul merge mai departe


Acum la editia a 4-a. Bucuroasa sa va invit. Voi participa cu putinele lucruri care imi sunt de prisos. Atmosfera e haioasa si placuta. Ambianta cum nu se poate mai frumoasa. La Verde Cafe. Va asteptam cu mic cu mare.
 

Blog Counter