the brain that changes

Vineri seara am mers pentru prima oara in BRAIN. Prietena mea Andreea fusese deja si mi-a povestit de farmecul locului, unde domnesc pufii, se sta aproape pe jos si toata lumea e foarte relaxata si informala. Am gasit localul, pe Str. Gandu (nostim), si am intrat. Creierul dupa cum se stie e impartit in zone. Asa si BRAIN. La nivelul solului, este o camera unde se gaseste barul. La subsol o incapere, la etajul 1 alta incapere. Sus se tinea o piesa de teatru foarte interesanta, numita metaforic "mame fara pi*da". Nu am redat cuvantul din pudoare. Dar va puteti lesne inchipui ca nu se refera la mame fara de pereche, cum glumea un amic. Am servit vin rosu, presupus a fi de Spania, stand ghemuita intr-un puf, cu picioarele sub mine. Muzica era extraordinara, lumea de la Facultatea de Arte de peste drum de mare angajament (cultural vreau sa zic), si atmosfera faina. S-a putut asculta si piesa, care ne era transmisa prin boxe. Voi indrazni sa citez din memorie, cateva replici repetitive, refrenul monologului recitat de cele doua artiste: dulceata se face vara si se mananca iarna, castravetii lungi numai vara, borsul se mananca fierbinte, cafeaua e doar pentru adulti, ceaiul e daunator. Ati inteles ceva? Pe langa asta imi mai aduc aminte de episodul in care un sectorist ii baga mana in chilotei personajului principal, despre lectia de la scoala pe subiectul momentul cand devenim femei, ceva spus in graba de mama fara de pereche despre castraveti mici si creti (??!!) si in rest ceata. Sau cum spuneau colegii nostri de celula de la subsol :"S-aveti pofta!"

Am ras pana la lacrimi, incercand totodata sa inregistrez piesa de teatru cu telefonul. Nu s-a putut din cauza zgomotului de fond care acoperea actul artistic in intensitate. Dintre subiectele de conversatie ale colegilor de camera am mai retinut: care este durata de viata a unei hamsii? Raspuns: in medie 2-3 ani. Cum se prepara ceafa de pui la gratar si asta e tot ce imi amintesc. La etaj, unde se sustinea piesa de teatru, erau culmea si grupurile sanitare. Altfel spus o camera mica, cu doua wc-uri asezate fata in fata, unde mergeau de-a valma si femei si barbati, singurul semn distinctiv fiind marcajele formulate astfel: women, si dedesubt un stencil cu un chip de femeie; men, si dedesubt un stencil cu un chip de femeie, cu sprancenele ceva mai groase:)). Cert este ca era plin de stencils-uri. La fete spunea: "You used to be alright. What happened?" La baieti nu am riscat sa intru. Am mai remarcat aranjamentul floral, compus din multe frunze uscate aruncate de-a valma printre pufi. Noi am desfiintat masa, multe prea incomoda, si am pus paharele direct pe solul beciului, printre frunzulitele moarte. Mie una mi-a placut mult de tot in BRAIN, si cu siguranta voi mai merge. Chiar des:) Sunt curioasa ce alte activitati si evenimente vor mai fi planificate. Daca va intereseaza puteti fi la curent, vizitand blogul lor.

The Grapefruit Groove

Dimineata grozav inceputa la un ceai de lamaie in compania adorabila a Dlui. Octavian Tanase de la Agentia Grapefruit. Domnilor, jos palaria:) Mi-a placut mult la voi, de voi si mi-ar placea sa ne mai intalnim si cu alta ocazie. Sa dezvalui un secret despre Grapefruit spuneti voi, care cititi? Pai secretul este ca sunt o echipa bine sudata, ca sunt o agentie cu o vechime de 10 ani in piata, ca stiu despre ce vorbesc si fac tot ce promit, si restul vine de la sine. M-au castigat. Acasa la ei e foarte frumos, am tras cu ochiul prin usile de sticla si am vazut biblioteci, o sala de intalniri foarte cocheta cu fotolii extravagante:) Si dupa, am dat mana cu Andrei si Cristina doi oameni draguti si talentati. Asadar, sunt prinsa de Grapefruit Groove. Keep up the good work!

Pagini de iasomie

Astazi am iesit pe un frig teribil in oras. Purtam o geaca de la costumul de ski, si totusi am tremurat serios. Am mers la Avantgarde, o librarie/ceainarie din centru, pe str. Lapusneanu, unde am avut un rendez-vous placut si cald cu Mihaela alias Hiacint:) Am baut ceai verde cu iasomie, am citit din cateva carti bune si noi, am aflat lucruri noi si interesante. Am cunoscut o prietena noua cu care voi mai servi ceaiuri si cafele in orasul meu drag. Multumiri lui Bogdan si iubitei sale sotii, cei care au deschis acest loc si care intretin atmosfera frumoasa de acolo. Multumesc si Stefaniei, care m-a servit cu ceai. Voi reveni cu siguranta.

a weekend at the movies

de fapt, un weekend de filme vazute in casa, de pe retea:) Si m-am bucurat de Requiem for a dream, Broken embraces, Munich si la Tv The Darjeeling limited. Calificative primesc in ordine: foarte bun, bun, excelent si bunicel.:) Revin cu alte note, pe parcursul saptamanii. Maine vizitez o cafenea pentru prima oara, pe Lapuseanu, multumita lui Hiacint a.k.a. Mihaela Butnaru de la Bookblog. Si s-a deschis un bar nou, Tresor, pe Lascar Catargiu. To be updated:)

Nervi de toamna

Am mers la dentist. Ooo da...Si e prima data in viata mea cand mi-a fost devitalizat un nerv. Ma simteam ca femeia bionica in timp ce mi se reconstruia un molar. Am vazut multe instrumente ciudate cu care medicul executa torturi nebanuite. Insa cabinetul, aparatura si personalul sunt de mare angajament si as putea sa mai indur si altadata. Simt eu asta:) Priviti aici.

Andra, nu te uit, baby, sa iti pastrez si tie 2 dinti pentru cand vei absolvi facultatea la anul. Kiss:) Vreau sa profit de ocazie sa ii multumesc dragului doctor Scutari pentru anestezicul tare. Marfa buna, nene. The shit. Am putut astfel, in ciuda operatiunilor de anvergura la care eram supusa, sa drift away in scenarii si picturi suprarealiste, in care eu aveam in gura o masinarie imensa, alcatuita din piese de metal:) Si cu asta, ma resemnez sa admit ca mersul la stomatolog la 5-6 luni este vital. Pentru nervii dumneavoastra dar si pentru service-ul masinariei:) Cornel, by the way, u did good:) Killed my nerve foreva':))))

natural e cel mai bine. partea a II-a

Ploaie torentiala insotita de vant, de ieri dupa-amiaza pana azi dimineata. Suna a vreme perfecta pentru un off road cu bicicleta. Pana acum pamantul trebuie sa fie suficient de uscat cat sa nu te impotmolesti. M-am imbracat "destept", acoperindu-ma pana la nas si pe cap purtand o sapca. Si am ajuns foarte repede in padurea Ciric. Traseul este foarte scurt. Nu cred sa fie mai mult de 3-4 kilometri, drumul este lin, prietenos, cea mai mare palpitatie o poti avea cand cobori 2-3 pante abrupte si pana in lac nu iti raman in lateral decat 10 cm de teren. Altminteri, soare din cand in cand, aer curat, padure aurita, toamna tarzie frumoasa. Un singur episod melodramatic cand mi-a sarit lantul de la bicicleta in intersectie. Da-i si alearga, Forest, ca soferii din Iasi nu sunt foarte obisnuiti sa intalneasca biciclisti in trafic. De aceea eu propun sa solicit o audienta la actualul primar. Tot reasfaltam, ce-ar fi sa dam si 2 dungi galbene pe trotuarele noi ca sa avem parte de piste de biciclete. Zic.

Biclutza e la uscat acum. Urmeaza o operatiune monstru. Curatarea de noroi. Se face cu peria uscata, frecand cat de bine pana inlaturam "grosul", urmand sa definitivam cu o carpa umeda. Mi-e groaza. Am spalat deja hainele, adidasii. Insa biclutza imi va lua macar o ora.:) Oricum a meritat.

natural e cel mai bine. partea I

Astazi zi lunga. Am inceput ciudat, cautand niste chei de la masina in perechile de pantofi si cizme de sub masuta pe care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie cheile. Nu erau. Nici in pantofi, nicaieri. Asa o ora de criza si scenarii. Sa coboram sa vedem daca mai e masina. Poate a intrat unu in casa si le-a luat (hahahahaha, absurd). Nu domne, exclus, daca intra latra Beni la el. In fine, erau evident sub un teanc de haine, pe pat. Daca atunci cand pleci te vezi in oglinda si iti vine sa te imbraci cu altceva, schimbi 3-4 tinute pana sa pleci, inseamna ca te cheama Nicoleta si esti soramea. Sorry sis:)

In fine, m-am echipat de scandal, adica sport din cap pana-n picioare, am scos bicla din parcare (boxa) si am plecat in oras. Comisioanele mele au constat in achitarea unor rate. Cine nu are rate sa ridice o mana sus. :) Nimeni?

Si apoi am vizitat 3 muzee doamnelor si domnilor. Si as mai fi facut vreo 2, dar se inchidea. Primul in traseu a fost casa memoriala a Otiliei Cazimir. Acasa la Otilia era Dan Puric. Nu in carne si oase, dar la intrare dadeai cu ochii prima si prima oara de un afis cu Danut. Ce-i drept ar fi avut despre ce sa discute impreuna. Pe langa asta am mai vazut mare cochetarie si fineturi, cea mai buna utilizare a unui spatiu mic (in aceeasi camera incapeau si masa de scris, patul, o vritina, o masuta de toaleta, inca alte piese de mobilier, si ramanea si loc berechet sa te preumbli printre ele). Am facut cate poze am vrut, astept cablul de descarcat prin posta, caci a fost uitat in graba plecarii din Bucuresti, si vom putea sa salivam impreuna. A! Aproape am uitat sa zic ca de 3 ron am primit si o vedere cu Otilia din profil, alb-negru.

Pe drum am oprit la Casa Dosoftei. Dragilor, voi cei care suspinati dupa cronicarii romani (asta parca e materie de clasa a 9-a la romana, aia pe care am urat-o cel mai mult), si nu doar pentru voi, am reusit sa pozez semnaturile incarligate magistral ale lui Miron Costin si Ion Neculce. Oameni buni, manuscrisele alea sunt frumoase in sine, mi-as putea atarna o pagina fotocopiata in rama, pe peretele din dormitor, chit ca textul e adormitor si lent curgator. Cine spune ca alfabetul chirilic e urat se inseala. Iar migala cu care scriau acei oameni mii de pagini ma face sa ma rusinez cand ma plang de cate o sarcina indelungata si greu de terminat.

Apoi am facut o pauza de ceai, la No. 8 Caffe, cu prietena mea Iuliana care face cele mai frumoase si ingenioase bijuterii. Ia uitati aici mostre. Si ea mi-a daruit o brosa, un ceainic gras, cu ochi:))) Suna bizar nu? E foarte frumos. Albastru si dolofan. Dupa o conversatie cu talc si notite in agenda am urcat in sa-napoi si am mers doar foarte putin pana la Muzeul Stiintelor Naturale. Pentru ca era tarziu, ultimele 15 minute din program, doamna aceea draguta de la intrare nu mi-a mai luat banii.

La muzeu, daca treci peste faptul macabru ca e plin de animale moarte si impaiate, e minunat. Am ramas impietrita la sectiunea FLUTURI. Dar m-au fascinat in egala masura pasarile. Mai putin broastele, gandaceii si nici animalele mari (mistretul, leul etc.) pentru ca acestea din urma erau prost conservate. Leul avea niscaiva gauri in costum, ursului ii cadeau dintii, leul parca avea margele in loc de ochi. Too bad.
Inchei magistral, spunanadu-va ca nu lipsea din muzeu animalul de companie cel mai apropiat de om: TENIA:)))

De pe Independentei am rulat spre Tatarasi, pe Eternitate, la deal. Mai pe langa bicicleta, mai pe ea, am ajuns si la cimitir. Unde sfarsim toti, sau ma rog majoritatea astora cu ritualuri ortodoxe conservatoare. Cimitirul pentru mine are un feeling mai bun decat muzeul stiintelor naturale spre exemplu. Unu, pentru ca oamenii aia au trecut la viata vesnica, aici vad un lucru ok, compensatoriu. Si doi, pentru ca e liniste, plin de natura si chiar si de istorie. Personalitati uriase ale culturii romane isi au locul de veci in cimitirul Eternitatea. Este foarte frumos cavoul familiei Moruzi, din pacate statuia lui Mihail Kogalniceanu arata cam rau. N-ar strica niste munca de restaurare. Calatoria mea s-a incheiat acum o ora si am parcat biclutza la locul ei. Acum ma odihnesc si sper sa nu ploua maine. As mai da o raita, de data asta in Ticau. Cunoscatorii stiu de ce:)