marți, 27 ianuarie 2009

Ai grija ce-ti doresti...

Cateodata ne dorim sa avem parte de mai multa magie in vietile noastre. Ne dorim sa avem parte de taine care abia asteapta sa fie descoperite, secrete numai bune de aflat sau mistere ce ne asteapta pe noi sa le dezlegam. Cu atat mai mult astazi, cand lumea care ne inconjoara nu mai contine in sine nicio necunoscuta. Este „dezvrajita”. Nu mai avem ce sa descoperim pentru ca au facut-o altii inaintea noastra. Cei care ne-au precedat, aveau tocmai scopul opus in minte: sa cunoasca prin puterea cu care au fost inzestrati, cea a ratiunii, tot ceea ce se poate cunoaste.

Uneori copiii pot fi mici tirani. E bine stiut cu cat sadism se pot chinui unii pe altii si ce lant de umilinte sunt in stare sa puna cap la cap. Sunt razboaiele din curtea scolii, in care lupta pentru suprematie se da in mod curios pentru prietenia unui baiat sau respectul celorlalti colegi de clasa. O fetita de doar 10 ani – Jenny-May Butler-, care o chinuie de ceva timp pe vecina si colega ei Sandy Shortt, o provoaca la un joc pe aceasta din urma. Un joc al copilariei, dar la care ea se pricepe foarte bine, si pe care nu are nicio sansa sa il piarda.

Asa ca micutei Sandy nu-i mai ramane altceva de facut decat sa isi doreasca eventual ca vecina ei, a.k.a. acest mic tortionar iscusit, sa dispara pur si simplu. Cu atat mai mult si mai intens isi doreste asta, cu cat se apropie o zi decisiva. Aceea in care va trebui sa o infrunte pe Jenny si cel mai probabil sa piarda in fata ei din nou. Asadar prin mintea lui Sandy trece acest gand pasager. Toti ne gandim intr-un moment sau altul la o astfel de rezolvare „convenabila” a unei situatii stresante. Numai ca, surpriza sau nu, Jenny-May chiar dispare. Ca prin farmec, un mic truc de magia, puf! si a disparut. Nu e atat de greu de crezut, nu?

Acesta este debutul cartii Disparuti fara urma*, semnata de Cecelia Ahern. Un gand inofensiv al unei fetite speriate ca va fi umilita declanseaza o serie de aventuri incredibile, pe care autoarea le relateaza cu destul talent scriitoricesc, dand tiparului inca o cartulie din cele „dragute”, usor de citit, usor digerabile. Pe scurt, ne povesteste cum din acea zi, sentimentul de vinovatie ii declanseaza lui Sandy un sindrom obsesiv-compulsiv (mania de a cauta) si ii aseaza viata pe un drum sinuos. Sandy isi exaspereaza parintii cand isi cauta, chiar si dupa ce trec ani de la disparitia lor, obiecte precum sosete, ursuletul preferat etc. Nici macar psihologul preferat/viitorul amant nu o poate ajuta sa renunta la aceasta dependenta. Devenita adulta, Sandy isi alege meseria de detectiv, anchetand ani la rand cazuri ale persoanelor disparute. Aici se simte cel mai bine. Cei mai apropiati oameni ai ei sunt acesti disparuti, pe care ii cunoaste indeaproape prin relatarile membrilor familiilor lor, cei ramasi in urma.

In timpul unei anchete, Sandy se rataceste prin padure. Acest fapt, aparent accidental, este de fapt inchiderea cercului pentru ea, menit sa o aduca in acel loc al destinului unde sa i se ofere mult asteptata „closure” – cum o numesc vorbitorii de limba engleza. In padure Sandy cade si sufera o usoara comotie crebrala. Din acest moment patrundem pe un taram fantastic. Un loc numit AICI, acesta fiind si titlul original al cartii de fata (A place called here). AICI intruneste toate persoanele disparute, fie de buna voie, fie silita de altii, deopotriva cei care mai sunt in viata si cei care au murit, precum si absolut toate obiectele, senzatiile (rasetele, mirosuri specifice, atingeri s.a.) care s-au pierdut vreodata. AICI e un loc care pulseaza de viata, oamenii traiesc dupa reguli bine stabilite, muncesc si se distreaza, se indragostesc si intemeiaza familii.

Aventurile prin care trece Sandy cat timp traieste AICI sunt numeroase. Esential este ca ea e deocamdata in vizita, nu se stie daca va fi sau nu gasita, iar in timpul alocat operatiunilor de cautare se comporta asemeni unui mesager care ofera vesti despre cei dragi celor disparuti, in ideea ca disparutii fara urma si cei dragi lor sunt deopotriva neconsolati. En fin, Sandy o gaseste aici si pe Jenny-May cu care se impace, adevaratul motiv pentru care toate astea par sa i se fi intamplat.

Asadar nimic nu e intamplator, totul are un sens, exista o lege a compensatiei in toate. Pentru ca a dorit ca rivala ei sa dispara, Sandy a suferit un sir de ani. Dar intr-un final capata izbavirea, in urma acestui accident. Sigur ca as fi putut povesti la nesfarsit actiunea din cartea Ceceliei Ahern. Dar mie una mi s-a parut irelevanta aici. Temele pe care le alege aceasta autoare precoce (prima nuvela publicata la 21 de ani) sunt sensibile. Acesta e lucrul care iti sare in ochi din prima. Prin cartile ei pare ca incearca sa ofere consolare celor ramasi singuri, care sufera. De aceeasi autoare mentionez si celebrul P.S. I love you, mai cunoscut poate datorita ecranizarii. Cecelia povesteste despre ceea ce toti ne dorim sa auzim, dar despre care se vorbeste tot mai rar in zilele noastre: sentimentele. Se pare ca jena tot mai crescanda a exprimarii directe a sentimentelor face bine la vanzari. Ea ne confirma totodata ca cea mai mare maladie a secolului al XXI-lea pare sa fie lipsa de comunicare.

In final, concluzia este una simpla. Va fi interesant sa urmarim maturizarea acestei scriitoare. Daca ve renunta la stilul sentimental in favoarea altora sau nu. Pana atunci, ea ramane o autoare prolifica, cu o rata de succes insemnata si traduceri in numeroase limbi. Asa ca probabil este o lectura buna pentru multi dintre noi.

*Cecelia Ahern, Disparuti fara urma, Ed. ALLFA, 2008. Publicata si pe bookblog.

marți, 13 ianuarie 2009

My favourite beauty products










Ce fac fetele cand se intalnesc? Mai vorbesc despre ce si-au cumparat nou, despre ce descoperiri au mai facut, despre excursiile de shoping etc. Asa ca m-am gandit sa fac o lista cu beauty stuff, dintre cele preferate de mine. De sus in jos, incepand cu produsele pentru ingrijirea fetei, iata cateva dintre produsele pe care eu le folosesc. Si nu, acesta nu este un post platit:)


1. Descoperirea gamei de la Boots no7 i-o datorez Laurei. De la care am auzit ca e bine sa iti botezi crema de fata, in cazul meu Time resisting Day cream, cu SPF 12, cu niste ser Restore & Renew Beauty serum, ceea ce am si facut. Dragelor, chiar functioneaza! Pielea devine mai ferma, iar ridurile fine se reduc semnificativ. Pe viitor am in plan sa achizitionez si crema de zi, respectiv de noapte din aceeasi gama restore&renew, pentru un tratament complet.

2. Masca de fata-un produs foarte important. Indiferent daca le preparam in casa sau daca le cumparam din supermarketuri ori farmacii, placerea de a folosi aceste masti este indiscutabila. Si-apoi ce alta modalitate mai bune de a petrece primele 15 minute din ritualul baii puteti gasi? Eu prefer masca cu unt de shea, bere, caolin, pantenol, glicerina, ulei de samburi de struguri de la Manufaktura. Se aplica pe tenul uscat si se clateste dupa 15 minute. Efect garantat. Piele catifelata, proaspata, si hidratata.

3. No7 Total Renew Micro-dermoabraziune, un ritual saptamanal, de curatare in profunzime a tenului, care inlatura celulele moarte si impuritatile. Magnific, extrem de eficient si usor de utilizat. Pe tenul umed se maseaza timp de aprox 2 minute evitand desigur zona ochilor. Dupa aceasta e musai aplicarea unei creme hidratante.

4. Intra in scena Body Shop. De la ei iubesc mai ales produsele de machiaj-dar asta e cu totul alta discutie-, insa ma impac foarte bine cu gelul de fata pe baza de extract de arbore de ceai, pentru curatarea zilnica. Dupa demachiere prefer sa ma spal pe fata cu acest gel, in loc sa apelez la lotiunea tonica. Simt ca ma revigoreaza.

5. Sampon cu proteine pentru par normal de la Himalaya. Un produs pe care eu il achizitionez de la Plafar, din Auchan. Locul meu preferat de cumparaturi de bio-cosmetice. Este cumparat recent, intrucat pana acum am luat sampon cu lapte de iapa de Styx cosmetics. Un sampon interesant dar mai scump. Acesta este doar 14 Ron deci cam de 3 ori mai ieftin decat cele de la Styx si m-am hotarat sa il incerc, pentru variatie. Deocamdata ma impac bine cu el, ma declar multumita. Au o gama larga de produse, inclusiv anti-matreata pentru cine se confrunta cu aceasta problema.

6. Gel de dus de la Manufaktura. Un subiect amplu. Placerea de a-l folosi de nedescris. Miroase atat de bine incat e foarte probabil sa iti vina sa il gusti. Preferatele mele sunt cel cu prune si cel cu bere & ghimbir, insa in acest moment am unul pe baza de pere si miere de albine, de care nu ma plang. Atentie la ambalaj, gelul este foarte fluid, poti sa-l versi din greseala, iar gura sticlei este destul de mare. In rest, traiasca produsele cehesti!

7. Fiorentini, un nume care trebuie retinut. O gama extrem de mare de produse, de la sapunuri la geluri de dus si creme de corp/maini, toate miros minunat si sunt foarte bune. In foto gel de dus cu ulei de masline si extract de floarea-soarelui. De incercat si cele cu ceai alb, ceai verde, flori de chianti, sapunurile cu canepa si mirt-despre colectia mea de sapunuri intr-un post viitor-, nu stiu, alegeti ce va place. Le gasiti tot la Plafar.

8. Un body scrub care va va soca. Perfect pentru iarna, e facut din sare de mare, extract de visine si atentie! PARAFINA. Masati-va pe tot corpul cu el si serile reci vor lua sfarsit, odata cu problemele de circulatie periferica. Adio picioare reci sub plapuma asadar! Miroase grozav si lasa in urma o piele noua, de bebelus.

9. Dupa un scrub bun, o lotiune de corp bestiala:) De la Bronnley, maestri in fabricarea sapunurilor si a lotiunilor in UK, de acum vreo 200 de ani. Sunt trei fragrances: de iris, orhidee si trandafiri. Nu-mi place deloc cel de iris. Preferatul meu e cel de trandafiri si locul doi il ocupa orhideea. Se absoarbe repede in piele si hidrateaza foarte bine. Sticla are pompita si e usor de utilizat. Cam astea sunt cateva dintre produsele mele cosmetice preferate. Sper sa mai descopar si altele treptat, si daca e loc, le voi prezenta. Fetelor, de la mine, leapsa cui vrea:)

joi, 8 ianuarie 2009

Reconfigurarea traseului

Jonathan Franzen este de meserie seismolog. Poate ca formatia lui de baza este cea care l-a influentat in scrierile sale. Cineva care se pricepe atat de bine sa citeasca semnele premergatoare ale cutremurelor scrie cu o naturalete de invidiat despre "prabusiri","zguduiri" si "unde de soc". Romanul Corectii* este una dintre cele mai bune carti pe care am avut placerea sa le citesc in 2008. Cartea debuteaza cu un paragraf la fel de sugestiv ca primele semne ale unui cutremur. Ne gasim in epicentrul zonei seismice, orasul St. Jude (patronul cauzelor pierdute-subtil, nu?), in Midwest, resedinta familiei Lambert. Pe parcursul a 546 de pagini vom fi martorii din backstage a numeroase zgudiri produse in viata membrilor acestei familii. Deocamdata insa, suntem la pagina 9, primul paragraf. Iata semnele: "Nebunia unui front rece, venit din prerie. O simteai: urma sa se intample ceva rau. Soarele statea jos pe cer, o lumina secundara, o stea in racire. Dezordinea venea in valuri."

Mr. and Ms. Lambert

Oarecum aflata la adapostul valorilor Midwestului, Enid va descoperi cu parere de rau ca nicaieri in lumea asta tot mai libertina a consumerismului global si a vanatorii de "satisfactii usoare", nici macar in propria-ti casa, nu esti cu adevarat in siguranta. Sotul Alfred se lupta cu o boala necrutatoare, un Parkinson ce avanseaza rapid spre dementa. Pentru el cele cateva ore pe zi in care este lucid sunt cele mai bune ore din viata. Si la fel si pentru Enid. In restul timpului ea se chinuie sa intretina o casa mare si pustie, cei trei copii sunt toti plecati pe drumul lor, si sa ingrijeasca un sot bolnav, a carui suferinta nu este capabila sa o inteleaga deplin. Din aceasta cauza uneori il terorizeaza, insistand ca e capabil de mai multe, acuzandu-l ca se complace in aceasta invaliditate simulata. Alteori propriul ego dicteaza si, netinand cont de situatia sa domestica, Enid se incapataneaza sa isi traga sotul bolnav dupa ea, in tot felul de calatorii.

Ceea ce ei ii provoaca incantare, lui Alfred ii cauzeaza stres. Atat de rea este situatia incat Enid fara sa stie ii accelereaza degenerarea mentala bietului sot. Aflati in croaziera Enid socializeaza, ia droguri de la un medic iresponsabil care le imparte in stanga si in dreapta, face orice pentru a se simti bine. In tot acest timp, Alfred are crize tot mai dese de dementa, insotite de halucinatii grave si incearca intr-un moment de luciditate sa se sinucida, aruncandu-se de pe puntea vasului. In ciuda tuturor semnelor rau prevestitoare, un gand fix nu o paraseste nicio clipa pe Enid. Obsesia de a organiza un "ultim" Craciun in casa Lambert, cu toti copiii adunati in jurul aceleiasi mese. Pare mai putin important ca nu a fost o mama foarte apropiata de ei, ca pe singura ei fiica o judeca aspru in privinta vietii sentimentale, nefiindu-i un sprijin asa cum ar avea nevoie etc. Indeplinirea acestui ritual, cel al mesei de Craciun, este miezul preocuparilor sale, crezand ca acest lucru in fond banal, nimic mai mult decat o conventie simbolica(asadar ceva pentru care toti trebuie sa isi dea acordul, nedepinzand doar de vointa ei oarba), o poate salva din aceasta prabusire lenta. O prabusire ce dureaza de ani si ani de zile, si pe care desi o simte, nu o poate opri din a se produce.

Dupa o viata in care a facut intotdeauna "the right thing", muncind temeinic, crescand trei copii, intretinand o casa, ajutandu-si vecinii (pe unii ii ajuta cu informatii foarte valoroase privind preluarea unei companii si aceia sfarsesc prin a castiga sume fabuloase la Bursa), Alfred nu si-a marturisit nicio clipa nemultumirile sau dezamagirile. Nu a ripostat, ci a cedat primul. Cand un coleg de munca l-a santajat cu relatia pe care o avea cu fiica sa, Denise, Alfred a preferat sa se retraga decat sa o expuna pe fata lui la un eventual scandal rusinos. Si nu i-a mentionat niciodata acest episod. Ce ii provoace nemultumiri lui Alfred atunci? Tocmai conditia de om bolnav, incapabil sa isi mai exercite functiile fiziologice, ajuns o fantoma pentru copiii lui care se eschiveaza frecvent in fata sa, aceasta este cauza majora care il va determina pe Alfred, un om ce nu s-a dat niciodata batut in fata vietii, sa aiba trei tentative de suicid. Dupa prima nereusita, incepe sa se contureze marele regret al lui Alfred Lambert. Acela ca nu a putut parasi aceasta viata atunci cand a hotarat asta. Printr-un act de vointa propriu, in una din putinele clipe de luciditate. Ajuns la azil in ultimii ani ai existentei sale, Alfred reuseste intr-un mod mai putin spectaculos , dar eficient (refuzand mancarea), sa iasa din scena.

Chip, Gary & Denise

Trioul fratilor Lambert, unul mai neadaptat ca celalalt la viata intr-o societate plina de schimbari bruste. Primul care intra in scena este Chip. Cel mai mic dar si cel mai imprastiat dintre frati. In ciuda faptului ca a fost preferatul tatalui, Chip refuza sa participe la ingrijirea sa, neasumandu-si aceasta responsabilitate. Ceea ce e de inteles. Refuzul sau este marca imaturitatii generale pe care Chip o manifesta. Nu poate sa isi gaseasca un loc de munca stabil, nu are datele pentru a deveni un om de succes, nu e in stare sa aiba o relatie de dragoste bazata pe sentimente profunde, cu alte cuvinte, este un incurca-lume perfect. Viata lui este foarte spectaculoasa, din profesor ajunge redactor la un ziar necunoscut, apoi pseudo-scenarist, si in fine escroc in Lituania. Complet ratat pe plan profesional, cat si personal (cel cu care fuge in Lituania este sotul amantei sale !), bietul Chip este complet debusolat, incapabil sa se adapteze, desi face eforturi mari. Am crede ca din toate lucrurile astea Chip a invatat ceva. Ei bine da, a invatat cum sa fie un mitoman perfect. Isi minte parintii ca scrie la Wall Street Journal, isi minte iubitele si in cele din urma minte mii de oameni ca guvernul Lituaniei iti poate oferi un viitor de aur contra unor sume imense de bani. Doar o experienta ce il aduce in pragul mortii il trezeste pe Chip la realitate, facandu-l sa vada lumea cu alti ochi.

Gary pozeaza in "self-made man". Tatal a trei baieti perfecti, sotul unei femei frumoase, posesor al unei vieti "picture perfect"..... Fals! De fapt, sotia il santajeaza prin intermediul celor trei copii pe care ii manipuleaza cu succes, atragandu-i de partea ei mereu si facandu-le toate mofturile pentru a-si asigura loialitatea lor. Atat de rau pierde Gary din autoritatea de tata incat singurul mod de interactionare cu copiii, un fel de ritual de calmare si intrare in normal pentru el, este injghebarea unor mese la gratar pentru acestia. Gary intelege ca este dominat de sotia sa si luat in ras de copii. Intr-un fel el este disperat sa nu repete greselile tatalui sau, asa incat e decis sa se razvrateasca, sa incerce sa modifice status quo-ul acesta. Caroline se va dovedi in final mai tare si Gary va fi nevoit sa recurga din nou la armistitiu. Un adevarat specialist al compromisurilor, Gary va afla ca totusi acestea nu aduc fericirea si se refugiaza in bautura, nerenuntand la masca falsa a omului realizat deplin.

Denise este specialista in arta ei. Gastronomia. Cand nu gateste senzational, nu mai stie ce sa faca cu ea insasi. De la inceput angajata in relatii amoroase dezastruoase, se pare ca acesta va ramane calcaiul lui Ahile pentru ea pe tot parcursul cartii. Se indragosteste pe rand de seful ei, ii devine sotie, apoi divorteaza trecand la urmatorul sef, pentru ca la sfarsit sa incheie cu cireasa de pe tort. Sotia sefului ei! Lovitura de teatru, Denise este dezorientata pana si in privinta orientarii sale sexuale. Incercand tot timpul sa se implice si sa isi ajute parintii si fratii, este singura care nu se fereste sa discute pe sleau despre dramele cu care se confrunta. De cele mai multe ori se loveste de opozitia lor, insa asta nu o impiedica sa isi mentina atitudinea. In cele din urma insa, si Denise va ceda in fata problemelor care par a fi prea multe si prea mari ca ea sa le poata face fata. Coplesita de valul de evenimente si de cutremurele petrecute in vietile lor, ea esueaza de asemenea. Isi pierde locul de munca si amanta. Pare ca tot echilibrul pe care s-a straduit sa il construiasca cu atata truda se va prabusi in jurul ei.

Ce am inteles eu din lectia de seismologie minunat redactata a dlui Franzen este ca viata e un sir complicat de evenimente, care nu intotdeauna se sfarsesc in mod fericit. Traseul pe care ni-l stabilim in viata are intrinsec un caracter inselator. Pana sa ajungi la destinatie esti zguduit de zeci de situatii neprevazute, trebuie sa manageriezi crizele cu succes, si sa nu iti iei ochii nicio clipa de pe destinatia finala. Alteori nimeresti intr-un cu totul alt loc decat sperai. Important e drumul tau pana acolo. Pana sa ne dezmeticim daca deciziile pe care le-am luat au fost sau nu cele corecte, parasim aceasta viata. Cum faci atunci sa nu te abati de la drumul tau, cum faci sa te mentii cat de cat pe ruta aleasa? Singura sansa pe care a avem, este ca la fiecare noua vibratie, cu fiecare unda de soc care ne loveste sa aplicam corectia necesara revenirii la drumul cel bun. Aceasta este solutia pe care ne-o ofera Jonathan Franzen. Cat timp mai putem face ceva, sa actionam. Sa aplicam corectia. Sa reconfiguram traseul, sa continuam calatoria. Sa nu lasam clipa aceea sa treaca pe langa noi. Sa nu ne lasam daramati. Iata un roman de 12 grade pe scala Richter pe care il recomand.

* Jonathan Franzen, Corectii, Ed. Polirom, Iasi, 2004

restantele anului 2008

In 2008 am facut o multime de lucruri noi, m-am mutat intr-o casa noua, am cumparat o multime de lucruri noi de care aveam nevoie si inca si mai multe care nu-mi folosesc la nimic, ci doar imi ocupa spatiul degeaba, facandu-l mai apasator si enervant. Apoi am schimbat un job pe altul mai bun si situat in centru, ceea ce a presupus scurtarea timpului parcurs pana la munca cu jumate, simultan cu dublarea veniturilor. Am mai pus umarul la infiintarea propriei jumatati de afaceri, impreuna cu partenerul meu si am calatorit prin tara. De citit, nu ma plang, am apucat sa citesc o multime.

Cu scrisul insa am stat foarte prost. Nici blogul nu a mai vazut demult o postare, nici caietele mele de lecturi si chiar si jurnalul s-a racit de tot. Asa incat, inainte de dorintele pe 2009, sau rezolutiile de anul nou sau chiar noile postari-caci anul a inceput in forta-, m-am hotarat sa ma ingrijesc de restantele anului 2008. Ma asteapta zeci de carti pentru a le recomanda, lecturi minunate si altele care m-au dezamagit neasteptat. Pana atunci, va impartasesc doua dintre hobby-urile mele absolute: terapia pentru apartamente, cum o numesc eu, un site dedicat amenajarilor caselor, ideilor magnifice si solutiilor salvatoare. Pe toate le puteti gasi aici.

Cealalta mare pasiune este rasfoirea printre lucrurile facute de mintea si mainile unor oameni grozav de creativi si sinceri cu ei insisi. Ceea ce ma face sa ma concentrez la randul meu mai mult, ca sa nu care cumva sa abandonez acel lucru diferentiator, creativitatea mea. Pentru a va delecta mintea, un refresh scurt aici.

 

Blog Counter