Jonathan Franzen este de meserie seismolog. Poate ca formatia lui de baza este cea care l-a influentat in scrierile sale. Cineva care se pricepe atat de bine sa citeasca semnele premergatoare ale cutremurelor scrie cu o naturalete de invidiat despre "prabusiri","zguduiri" si "unde de soc". Romanul Corectii* este una dintre cele mai bune carti pe care am avut placerea sa le citesc in 2008. Cartea debuteaza cu un paragraf la fel de sugestiv ca primele semne ale unui cutremur. Ne gasim in epicentrul zonei seismice, orasul St. Jude (patronul cauzelor pierdute-subtil, nu?), in Midwest, resedinta familiei Lambert. Pe parcursul a 546 de pagini vom fi martorii din backstage a numeroase zgudiri produse in viata membrilor acestei familii. Deocamdata insa, suntem la pagina 9, primul paragraf. Iata semnele: "Nebunia unui front rece, venit din prerie. O simteai: urma sa se intample ceva rau. Soarele statea jos pe cer, o lumina secundara, o stea in racire. Dezordinea venea in valuri."
Mr. and Ms. Lambert
Oarecum aflata la adapostul valorilor Midwestului, Enid va descoperi cu parere de rau ca nicaieri in lumea asta tot mai libertina a consumerismului global si a vanatorii de "satisfactii usoare", nici macar in propria-ti casa, nu esti cu adevarat in siguranta. Sotul Alfred se lupta cu o boala necrutatoare, un Parkinson ce avanseaza rapid spre dementa. Pentru el cele cateva ore pe zi in care este lucid sunt cele mai bune ore din viata. Si la fel si pentru Enid. In restul timpului ea se chinuie sa intretina o casa mare si pustie, cei trei copii sunt toti plecati pe drumul lor, si sa ingrijeasca un sot bolnav, a carui suferinta nu este capabila sa o inteleaga deplin. Din aceasta cauza uneori il terorizeaza, insistand ca e capabil de mai multe, acuzandu-l ca se complace in aceasta invaliditate simulata. Alteori propriul ego dicteaza si, netinand cont de situatia sa domestica, Enid se incapataneaza sa isi traga sotul bolnav dupa ea, in tot felul de calatorii.
Ceea ce ei ii provoaca incantare, lui Alfred ii cauzeaza stres. Atat de rea este situatia incat Enid fara sa stie ii accelereaza degenerarea mentala bietului sot. Aflati in croaziera Enid socializeaza, ia droguri de la un medic iresponsabil care le imparte in stanga si in dreapta, face orice pentru a se simti bine. In tot acest timp, Alfred are crize tot mai dese de dementa, insotite de halucinatii grave si incearca intr-un moment de luciditate sa se sinucida, aruncandu-se de pe puntea vasului. In ciuda tuturor semnelor rau prevestitoare, un gand fix nu o paraseste nicio clipa pe Enid. Obsesia de a organiza un "ultim" Craciun in casa Lambert, cu toti copiii adunati in jurul aceleiasi mese. Pare mai putin important ca nu a fost o mama foarte apropiata de ei, ca pe singura ei fiica o judeca aspru in privinta vietii sentimentale, nefiindu-i un sprijin asa cum ar avea nevoie etc. Indeplinirea acestui ritual, cel al mesei de Craciun, este miezul preocuparilor sale, crezand ca acest lucru in fond banal, nimic mai mult decat o conventie simbolica(asadar ceva pentru care toti trebuie sa isi dea acordul, nedepinzand doar de vointa ei oarba), o poate salva din aceasta prabusire lenta. O prabusire ce dureaza de ani si ani de zile, si pe care desi o simte, nu o poate opri din a se produce.
Dupa o viata in care a facut intotdeauna "the right thing", muncind temeinic, crescand trei copii, intretinand o casa, ajutandu-si vecinii (pe unii ii ajuta cu informatii foarte valoroase privind preluarea unei companii si aceia sfarsesc prin a castiga sume fabuloase la Bursa), Alfred nu si-a marturisit nicio clipa nemultumirile sau dezamagirile. Nu a ripostat, ci a cedat primul. Cand un coleg de munca l-a santajat cu relatia pe care o avea cu fiica sa, Denise, Alfred a preferat sa se retraga decat sa o expuna pe fata lui la un eventual scandal rusinos. Si nu i-a mentionat niciodata acest episod. Ce ii provoace nemultumiri lui Alfred atunci? Tocmai conditia de om bolnav, incapabil sa isi mai exercite functiile fiziologice, ajuns o fantoma pentru copiii lui care se eschiveaza frecvent in fata sa, aceasta este cauza majora care il va determina pe Alfred, un om ce nu s-a dat niciodata batut in fata vietii, sa aiba trei tentative de suicid. Dupa prima nereusita, incepe sa se contureze marele regret al lui Alfred Lambert. Acela ca nu a putut parasi aceasta viata atunci cand a hotarat asta. Printr-un act de vointa propriu, in una din putinele clipe de luciditate. Ajuns la azil in ultimii ani ai existentei sale, Alfred reuseste intr-un mod mai putin spectaculos , dar eficient (refuzand mancarea), sa iasa din scena.
Chip, Gary & Denise
Trioul fratilor Lambert, unul mai neadaptat ca celalalt la viata intr-o societate plina de schimbari bruste. Primul care intra in scena este Chip. Cel mai mic dar si cel mai imprastiat dintre frati. In ciuda faptului ca a fost preferatul tatalui, Chip refuza sa participe la ingrijirea sa, neasumandu-si aceasta responsabilitate. Ceea ce e de inteles. Refuzul sau este marca imaturitatii generale pe care Chip o manifesta. Nu poate sa isi gaseasca un loc de munca stabil, nu are datele pentru a deveni un om de succes, nu e in stare sa aiba o relatie de dragoste bazata pe sentimente profunde, cu alte cuvinte, este un incurca-lume perfect. Viata lui este foarte spectaculoasa, din profesor ajunge redactor la un ziar necunoscut, apoi pseudo-scenarist, si in fine escroc in Lituania. Complet ratat pe plan profesional, cat si personal (cel cu care fuge in Lituania este sotul amantei sale !), bietul Chip este complet debusolat, incapabil sa se adapteze, desi face eforturi mari. Am crede ca din toate lucrurile astea Chip a invatat ceva. Ei bine da, a invatat cum sa fie un mitoman perfect. Isi minte parintii ca scrie la Wall Street Journal, isi minte iubitele si in cele din urma minte mii de oameni ca guvernul Lituaniei iti poate oferi un viitor de aur contra unor sume imense de bani. Doar o experienta ce il aduce in pragul mortii il trezeste pe Chip la realitate, facandu-l sa vada lumea cu alti ochi.
Gary pozeaza in "self-made man". Tatal a trei baieti perfecti, sotul unei femei frumoase, posesor al unei vieti "picture perfect"..... Fals! De fapt, sotia il santajeaza prin intermediul celor trei copii pe care ii manipuleaza cu succes, atragandu-i de partea ei mereu si facandu-le toate mofturile pentru a-si asigura loialitatea lor. Atat de rau pierde Gary din autoritatea de tata incat singurul mod de interactionare cu copiii, un fel de ritual de calmare si intrare in normal pentru el, este injghebarea unor mese la gratar pentru acestia. Gary intelege ca este dominat de sotia sa si luat in ras de copii. Intr-un fel el este disperat sa nu repete greselile tatalui sau, asa incat e decis sa se razvrateasca, sa incerce sa modifice status quo-ul acesta. Caroline se va dovedi in final mai tare si Gary va fi nevoit sa recurga din nou la armistitiu. Un adevarat specialist al compromisurilor, Gary va afla ca totusi acestea nu aduc fericirea si se refugiaza in bautura, nerenuntand la masca falsa a omului realizat deplin.
Denise este specialista in arta ei. Gastronomia. Cand nu gateste senzational, nu mai stie ce sa faca cu ea insasi. De la inceput angajata in relatii amoroase dezastruoase, se pare ca acesta va ramane calcaiul lui Ahile pentru ea pe tot parcursul cartii. Se indragosteste pe rand de seful ei, ii devine sotie, apoi divorteaza trecand la urmatorul sef, pentru ca la sfarsit sa incheie cu cireasa de pe tort. Sotia sefului ei! Lovitura de teatru, Denise este dezorientata pana si in privinta orientarii sale sexuale. Incercand tot timpul sa se implice si sa isi ajute parintii si fratii, este singura care nu se fereste sa discute pe sleau despre dramele cu care se confrunta. De cele mai multe ori se loveste de opozitia lor, insa asta nu o impiedica sa isi mentina atitudinea. In cele din urma insa, si Denise va ceda in fata problemelor care par a fi prea multe si prea mari ca ea sa le poata face fata. Coplesita de valul de evenimente si de cutremurele petrecute in vietile lor, ea esueaza de asemenea. Isi pierde locul de munca si amanta. Pare ca tot echilibrul pe care s-a straduit sa il construiasca cu atata truda se va prabusi in jurul ei.
Ce am inteles eu din lectia de seismologie minunat redactata a dlui Franzen este ca viata e un sir complicat de evenimente, care nu intotdeauna se sfarsesc in mod fericit. Traseul pe care ni-l stabilim in viata are intrinsec un caracter inselator. Pana sa ajungi la destinatie esti zguduit de zeci de situatii neprevazute, trebuie sa manageriezi crizele cu succes, si sa nu iti iei ochii nicio clipa de pe destinatia finala. Alteori nimeresti intr-un cu totul alt loc decat sperai. Important e drumul tau pana acolo. Pana sa ne dezmeticim daca deciziile pe care le-am luat au fost sau nu cele corecte, parasim aceasta viata. Cum faci atunci sa nu te abati de la drumul tau, cum faci sa te mentii cat de cat pe ruta aleasa? Singura sansa pe care a avem, este ca la fiecare noua vibratie, cu fiecare unda de soc care ne loveste sa aplicam corectia necesara revenirii la drumul cel bun. Aceasta este solutia pe care ne-o ofera Jonathan Franzen. Cat timp mai putem face ceva, sa actionam. Sa aplicam corectia. Sa reconfiguram traseul, sa continuam calatoria. Sa nu lasam clipa aceea sa treaca pe langa noi. Sa nu ne lasam daramati. Iata un roman de 12 grade pe scala Richter pe care il recomand.
* Jonathan Franzen, Corectii, Ed. Polirom, Iasi, 2004
Mr. and Ms. Lambert
Oarecum aflata la adapostul valorilor Midwestului, Enid va descoperi cu parere de rau ca nicaieri in lumea asta tot mai libertina a consumerismului global si a vanatorii de "satisfactii usoare", nici macar in propria-ti casa, nu esti cu adevarat in siguranta. Sotul Alfred se lupta cu o boala necrutatoare, un Parkinson ce avanseaza rapid spre dementa. Pentru el cele cateva ore pe zi in care este lucid sunt cele mai bune ore din viata. Si la fel si pentru Enid. In restul timpului ea se chinuie sa intretina o casa mare si pustie, cei trei copii sunt toti plecati pe drumul lor, si sa ingrijeasca un sot bolnav, a carui suferinta nu este capabila sa o inteleaga deplin. Din aceasta cauza uneori il terorizeaza, insistand ca e capabil de mai multe, acuzandu-l ca se complace in aceasta invaliditate simulata. Alteori propriul ego dicteaza si, netinand cont de situatia sa domestica, Enid se incapataneaza sa isi traga sotul bolnav dupa ea, in tot felul de calatorii.
Ceea ce ei ii provoaca incantare, lui Alfred ii cauzeaza stres. Atat de rea este situatia incat Enid fara sa stie ii accelereaza degenerarea mentala bietului sot. Aflati in croaziera Enid socializeaza, ia droguri de la un medic iresponsabil care le imparte in stanga si in dreapta, face orice pentru a se simti bine. In tot acest timp, Alfred are crize tot mai dese de dementa, insotite de halucinatii grave si incearca intr-un moment de luciditate sa se sinucida, aruncandu-se de pe puntea vasului. In ciuda tuturor semnelor rau prevestitoare, un gand fix nu o paraseste nicio clipa pe Enid. Obsesia de a organiza un "ultim" Craciun in casa Lambert, cu toti copiii adunati in jurul aceleiasi mese. Pare mai putin important ca nu a fost o mama foarte apropiata de ei, ca pe singura ei fiica o judeca aspru in privinta vietii sentimentale, nefiindu-i un sprijin asa cum ar avea nevoie etc. Indeplinirea acestui ritual, cel al mesei de Craciun, este miezul preocuparilor sale, crezand ca acest lucru in fond banal, nimic mai mult decat o conventie simbolica(asadar ceva pentru care toti trebuie sa isi dea acordul, nedepinzand doar de vointa ei oarba), o poate salva din aceasta prabusire lenta. O prabusire ce dureaza de ani si ani de zile, si pe care desi o simte, nu o poate opri din a se produce.
Dupa o viata in care a facut intotdeauna "the right thing", muncind temeinic, crescand trei copii, intretinand o casa, ajutandu-si vecinii (pe unii ii ajuta cu informatii foarte valoroase privind preluarea unei companii si aceia sfarsesc prin a castiga sume fabuloase la Bursa), Alfred nu si-a marturisit nicio clipa nemultumirile sau dezamagirile. Nu a ripostat, ci a cedat primul. Cand un coleg de munca l-a santajat cu relatia pe care o avea cu fiica sa, Denise, Alfred a preferat sa se retraga decat sa o expuna pe fata lui la un eventual scandal rusinos. Si nu i-a mentionat niciodata acest episod. Ce ii provoace nemultumiri lui Alfred atunci? Tocmai conditia de om bolnav, incapabil sa isi mai exercite functiile fiziologice, ajuns o fantoma pentru copiii lui care se eschiveaza frecvent in fata sa, aceasta este cauza majora care il va determina pe Alfred, un om ce nu s-a dat niciodata batut in fata vietii, sa aiba trei tentative de suicid. Dupa prima nereusita, incepe sa se contureze marele regret al lui Alfred Lambert. Acela ca nu a putut parasi aceasta viata atunci cand a hotarat asta. Printr-un act de vointa propriu, in una din putinele clipe de luciditate. Ajuns la azil in ultimii ani ai existentei sale, Alfred reuseste intr-un mod mai putin spectaculos , dar eficient (refuzand mancarea), sa iasa din scena.
Chip, Gary & Denise
Trioul fratilor Lambert, unul mai neadaptat ca celalalt la viata intr-o societate plina de schimbari bruste. Primul care intra in scena este Chip. Cel mai mic dar si cel mai imprastiat dintre frati. In ciuda faptului ca a fost preferatul tatalui, Chip refuza sa participe la ingrijirea sa, neasumandu-si aceasta responsabilitate. Ceea ce e de inteles. Refuzul sau este marca imaturitatii generale pe care Chip o manifesta. Nu poate sa isi gaseasca un loc de munca stabil, nu are datele pentru a deveni un om de succes, nu e in stare sa aiba o relatie de dragoste bazata pe sentimente profunde, cu alte cuvinte, este un incurca-lume perfect. Viata lui este foarte spectaculoasa, din profesor ajunge redactor la un ziar necunoscut, apoi pseudo-scenarist, si in fine escroc in Lituania. Complet ratat pe plan profesional, cat si personal (cel cu care fuge in Lituania este sotul amantei sale !), bietul Chip este complet debusolat, incapabil sa se adapteze, desi face eforturi mari. Am crede ca din toate lucrurile astea Chip a invatat ceva. Ei bine da, a invatat cum sa fie un mitoman perfect. Isi minte parintii ca scrie la Wall Street Journal, isi minte iubitele si in cele din urma minte mii de oameni ca guvernul Lituaniei iti poate oferi un viitor de aur contra unor sume imense de bani. Doar o experienta ce il aduce in pragul mortii il trezeste pe Chip la realitate, facandu-l sa vada lumea cu alti ochi.
Gary pozeaza in "self-made man". Tatal a trei baieti perfecti, sotul unei femei frumoase, posesor al unei vieti "picture perfect"..... Fals! De fapt, sotia il santajeaza prin intermediul celor trei copii pe care ii manipuleaza cu succes, atragandu-i de partea ei mereu si facandu-le toate mofturile pentru a-si asigura loialitatea lor. Atat de rau pierde Gary din autoritatea de tata incat singurul mod de interactionare cu copiii, un fel de ritual de calmare si intrare in normal pentru el, este injghebarea unor mese la gratar pentru acestia. Gary intelege ca este dominat de sotia sa si luat in ras de copii. Intr-un fel el este disperat sa nu repete greselile tatalui sau, asa incat e decis sa se razvrateasca, sa incerce sa modifice status quo-ul acesta. Caroline se va dovedi in final mai tare si Gary va fi nevoit sa recurga din nou la armistitiu. Un adevarat specialist al compromisurilor, Gary va afla ca totusi acestea nu aduc fericirea si se refugiaza in bautura, nerenuntand la masca falsa a omului realizat deplin.
Denise este specialista in arta ei. Gastronomia. Cand nu gateste senzational, nu mai stie ce sa faca cu ea insasi. De la inceput angajata in relatii amoroase dezastruoase, se pare ca acesta va ramane calcaiul lui Ahile pentru ea pe tot parcursul cartii. Se indragosteste pe rand de seful ei, ii devine sotie, apoi divorteaza trecand la urmatorul sef, pentru ca la sfarsit sa incheie cu cireasa de pe tort. Sotia sefului ei! Lovitura de teatru, Denise este dezorientata pana si in privinta orientarii sale sexuale. Incercand tot timpul sa se implice si sa isi ajute parintii si fratii, este singura care nu se fereste sa discute pe sleau despre dramele cu care se confrunta. De cele mai multe ori se loveste de opozitia lor, insa asta nu o impiedica sa isi mentina atitudinea. In cele din urma insa, si Denise va ceda in fata problemelor care par a fi prea multe si prea mari ca ea sa le poata face fata. Coplesita de valul de evenimente si de cutremurele petrecute in vietile lor, ea esueaza de asemenea. Isi pierde locul de munca si amanta. Pare ca tot echilibrul pe care s-a straduit sa il construiasca cu atata truda se va prabusi in jurul ei.
Ce am inteles eu din lectia de seismologie minunat redactata a dlui Franzen este ca viata e un sir complicat de evenimente, care nu intotdeauna se sfarsesc in mod fericit. Traseul pe care ni-l stabilim in viata are intrinsec un caracter inselator. Pana sa ajungi la destinatie esti zguduit de zeci de situatii neprevazute, trebuie sa manageriezi crizele cu succes, si sa nu iti iei ochii nicio clipa de pe destinatia finala. Alteori nimeresti intr-un cu totul alt loc decat sperai. Important e drumul tau pana acolo. Pana sa ne dezmeticim daca deciziile pe care le-am luat au fost sau nu cele corecte, parasim aceasta viata. Cum faci atunci sa nu te abati de la drumul tau, cum faci sa te mentii cat de cat pe ruta aleasa? Singura sansa pe care a avem, este ca la fiecare noua vibratie, cu fiecare unda de soc care ne loveste sa aplicam corectia necesara revenirii la drumul cel bun. Aceasta este solutia pe care ne-o ofera Jonathan Franzen. Cat timp mai putem face ceva, sa actionam. Sa aplicam corectia. Sa reconfiguram traseul, sa continuam calatoria. Sa nu lasam clipa aceea sa treaca pe langa noi. Sa nu ne lasam daramati. Iata un roman de 12 grade pe scala Richter pe care il recomand.
* Jonathan Franzen, Corectii, Ed. Polirom, Iasi, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu