luni, 31 mai 2010

Sweeet



Am facut foarte iute o tarta cu capsune pentru prietenii de duminica seara, cu care am inceput un joc de Monopoly. Am amestecat un pachet de unt cu zahar, 2 oua, un varf de sare, bicarbonat de sodiu, 2 linguri de iaurt, coaja de la o lamaie, zeama de la o jumatate de lamaie, faina si jumatate de kilogram de capsune pisate si amestecate cu miere de albine. Acest blat aproape lichid l-am pus la copt intr-o forma de tort timp de 20 de min, in cuptorul incins la 225 de grade. Dupa 10 minute am coborat temperatura la 200 de grade. Apoi am intepat blatul, l-am insiropat cu restul de capsune pisate. Am batut niste smantana de la prietenii mei din Sibiu cu zahar si am intins-o peste blat. Am ornat cu capsune. Smantana si capsunele merg splendid impreuna:) Blatul a iesit roz, pufos si dulce iar topingul este dulce-acrisor. Foarte yummy:)

miercuri, 12 mai 2010

O Amelie peruana


sau cum o fac spaniolii mai bine. In acest caz e vorba despre spanioli in colaborare cu peruani. Iar mai binele e un concept relativ aici. Sunt complet subiectiva si indraznesc sa ma mentin asa, si sa declar raspicat ca eu una sunt innebunita dupa America de Sud. America de Sud e o lume in sine, fiecare tara de acolo e la randul ei o alta lume. Tarile alea sunt atat de intinse si contin culturi atat de diverse incat locuitorii aceleiasi patrii sunt ca niste turisti cand se deplaseaza in burta patriei lor.

Seara de 11 mai de la cinema Studio a fost dedicata filmelor spaniole. Inutil sa spun ca sala a fost arhiplina. Surpriza majora a fost ca intrarea era gratuita la ambele proiectii. Incalzirea ne-am facut-o cu Laptele deznadejdii* despre ciudata si amestecata cultura peruana. De fapt mai multe subiecte s-au intalnit in acest film. Centrala a fost tema spaimei de viol, o fobie innascuta a personajului principal, Faustida. Fausta a fost crescuta de o mama singura, si care a trecut prin experienta groaznica a masacrarii sotului si a unui viol in timpul unei revolte peruane. Iar mitul local spune ca bebelusii care sunt alaptati cu laptele deznadejdii vor avea aceasta fobie in sange. Asa ca Faustida poarta vesnic pantaloni, chiar si pe sub fusta cand e obligata sa poarte uniforma de camerista. Alte mijloace barbare de protectie impotriva violului constau in introducerea unui cartof in vaginul fetelor. Sala e strabatuta de un murmur al socului cultural.


Filmul continua sa ne tina atentia pironita prin imagistica speciala, oamenii urca spre centru sau coboara, vedem o scara imensa, care urca pieptis pe versantul unui munte. Nu are balustrada. Femeile gravide sau pe tocuri urca si cobora mereu. Vedem plante speciale, exotice, vedem o capitala a carei locuitori traiesc in majoritate la limita subzistentei si deci au loc multe jafuri, violuri si crime. Mediul e unul periculos si abrupt atat din punct de vedere geografic, cat si social (instabilitate). Este o reala problema in a te adapta si a gasi solutii. Mama Faustei moare si dorinta suprema a fetei este sa o ingroape in satul natal. Dar lipsa banilor o impinge sa isi depaseasca barierele mentale si sa iasa din securitatea casei pentru a se angaja. Cadrele sunt senzationale. Moarta este imbalsamata de femei si legata strans in cearsafuri. Traditia e atat de puternica incat nu e problema ca Fausta nu isi baga mama in sicriu, ci o tine in camera ei. Sub pat cand are musafiri, pe pat langa ea cand se simte singura. Ii canta si o mangaie pe par pana cand parul i se desprinde de scalp. Scabros si de neinchipuit. Ei bine poate in sistemul nostru european de evaluare a ceea ce e permis.

Familia Faustei se mai ocupa si cu organizarea de nunti. Asta nu e de ratat sub nicio forma. Mixul e intre o cultura care se lasa incet incoltita de mecanismele consumeriste si care nu este imuna la influente culturale din afara, si traditionalismul absolut. Asadar vedem miri care se pozeaza clasic cu backgrounduri fanteziste pe spate (cascade exotice), alaiul nuntasilor care aduc darul inainte de servirea bufetului, animatorul care lauda patul sau gaina, dupa caz, bufetul "mobil" (singura tratatie o reprezinta farfurii cu cartofi prajiti, printre care apar niste porci din plastic in loc de porcii veritabili de lapte si comestibili. Nuntasii sunt furiosi) etc. Nu mai povestesc intrucat imi este si asa imposibil sa descriu intensitatea emotiilor din povestea Faustei, interpretata formidabil de Magaly Solier. Nu pot decat sa constat terenul fertil pe care il reprezinta statele Americii de Sud, pline de povesti si de situatii incredibile. Si talentul regizoral al nepoatei lui Mario Vargas Llosa, Claudia Llosa, care face o treaba fantastica in a le transpune pe ecran. Una peste alta, poate cel mai frumos film vazut pana acum in festival.

*Laptele deznadejdii, Spania-Peru, 2009, regia Claudia Llosa

marți, 11 mai 2010

La Moscova nu am ajuns pentru ca


m-am impotmolit in Siberia. Ma rog, nu chiar in Siberia ci la Noul Cinematograf al Regizorului Roman unde am vizionat filmul Vortex*. Un film alb-negru, dur. Pot spune asta fara dubiu. Emotionant, cu o atmosfera care te apasa, actiunea se desfasoara sub un cer plin de nori grei, in Lituania comunista din anii 50-60. Personajul principal pe care il urmarim de-a lungul intregii sale vieti, este un baiat nascut la tara intr-o familie nevoiasa. Filmul e structurat pe episoade care coincid cu perioadele cele mai importante din viata lui: copilaria, adolescenta, maturitatea.

Copilaria -acest taram magic conform cliseului consacrat- e marcata de drame de neinteles cum ar fi crunta experienta a pierderii tatalui, cu care debuteaza filmul. Imaginati-va niste tarani care aduc trupul mortului sinucigas cu caruta acasa. Vaduva se ia cu mainile de par pentru ca au asezat mortul peste coasa. Taranul caraus se lamenteaza, ca ce mai conteaza, tot e mort. Mortului nu-i pasa de coasa din coasta. Dupa care baga cadavrul in casa, cu chiu cu vai. Urmeaza scena imbaierii si imbracarii. Vaduva are un alt moment de panica fiindca nu are apa calda. Taranii nu inteleg. Ce atata tevatura. Doar n-o sa raceasca mortu' daca-l speli cu apa rece. In fine, il imbraca si il incalta. Moment nasol, caci nu are pantofi noi sa-i puna in picioare si aia de zi cu zi au gauri in talpa cat o minge de handbal. Vaduva innebunita deja lipeste niste hartie de ziar. In sfarsit priveghiul poate sa inceapa. In toiul vegherii, hartia de ziar se tot desprinde de pe talpa cu zgomot.

Copilul face pe el de frica. Mai tarziu e adolescent. Merge la rau cu cel mai bun prieten al lui, Vidas. Asta se crede barbat si intr-un moment de curaj idiot se arunca de pe pod in apa raului. Numai ca acolo mai demult raul ingropase un copac. Vidas nu mai apare din vartejul unde a fost absorbit. Innebunit, tanarul nostru fuge in sat sa anunte ca moare cineva. Asa se pierde cel mai bun prieten. Dupa armata, urmeaza angajarea. Mama deja e batrana, se simte obosita si viata la tara inseamna multa munca grea. In plus, zice mama, simte ca a trait de fapt 3 vieti odata: a ei, a tatalui si a fiului. Revenind la fiu, acesta intra in lumea muncitorilor, care traiesc in camine triste, 3 in camera, si muncesc ca soferi pe basculante in cariere de piatra. In principiu oamenii astia se considera chiar norocosi. Au casa, masa si serviciu. Majoritatea sunt asemeni lui, saraci, plecati din sate in cautarea unui trai mai bun.

Varsta e propice gasirii marii iubiri, am putea crede. Ei bine, marea iubire ia forma curvei caminului in cazul personajului principal. Cu doi copii din relatii diferite, bautoarea de vodka indarjita, si un caracter afurisit, nu prea ai cum sa-i faci fata lui Klava. De o frumusete rapitoare, Klava totusi are mila si-l lipeste cu Maska, cealalta fata din camin, cu viitorul in fata. Desi nu se iubesc cei doi se muta impreuna. Maska a facut rost de o garsoniera. Incep o relatia chinuita. Se si casatoresc. Aproape fac si un copil. Pana ce Maska pierde sarcina si toate iau o turnura spre rau. Divorteaza si eroul nostru se reintoarce in mediul din care a plecat.

Asadar sa recapitulam: tata se sinucide, se arunca sub drezina, mama se sinucide, se arunca sub drezina, prima dragoste-Klava-, se sinucide si ea, se arunca cu camionu in cariera. Vidas, cel mai bun prieten, moare inecat, si a doua oara, copilul Vidas nenascut inca, moare si el pentru ca ma-sa (Maska) era prea saraca si ca sa mai faca un ban zugravea apartamente. Asa a cazut de pe scara. Asa e in Lituania comunista. Viata grea si scurta, marcata de morti premature: se moare de prea mult baut, de accidente, de munca prea grea, de sinucidere.

Atmosfera e amenintatoare iar destinul implacabil il urmareste si pe eroul nostru. In final il cuprinde disperarea unei depresii mai mari ca viata si ca sa nu cada sub drezina se hotaraste sa sara in rau. Final deschis. Asta alege regizorul, probabil indecis intre un happy si un sad end. Ultimul capitol se cheama "Acesta ar putea fi sfarsitul vietii lui Juzik". Cadru cu Juzik iesit din apa, ud, ghemuit pe o piatra, ne priveste drept in ochi, si pe fata lui se iteste un ranjet nesanatos. Moare, innebuneste sau se mantuieste?


P.S. Astazi la cinema Studio ma asteapta alte 2 filme: Laptele deznadejdii si Camino, ambele spaniole.


*Vortex, Lituania 2009, regia si scenariul Gytis Lukšas

luni, 10 mai 2010

Lumea e mare, iar salvarea se ascunde dupa colt*


Un titlu lung ce-i drept si te-ai intreba daca dupa colt te asteapta cumva salvarea, masina obisnuita in cazul unor tragedii de regula, care sa te ia si chipurile sa te repare. Cam asa e si cu filmul acesta, numai ca de data asta salvarea era de forma unui bunic cam nebun, impatimit jucator de table, bulgar nonconformist si aprig dizident al regimului comunist, biciclist si degustator de vinuri.

Pe scurt, filmul este povestea unui tanar care isi pierde parintii si memoria intr-un accident de masina teribil. Familia de origine bulgara, emigrata in Germania in timpul regimului comunist, facea drumul de intoarcere spre casa, pentru a-si vizita bunicii ramasi in tara natala.

O coproductie bulgaro-sloveno-germano-ungara, filmul a avut un pic din tot: putin despre drama epocii comuniste cu teroare politiei secrete, a inchisorii politice, putin despre viata usor disfunctionala a famillilor central si est-europene in care tatal era vesnic capul familiei iar mama intruchiparea spiritului de sacrificiu, putin despre copilaria franta de fuga peste granita si marcata de privatiuni, soarta crunta a imigrantilor si incapacitatea lor de a se adapta, lipsa tolerantei tarilor gazda ale refugiatilor, iubire, speranta si credinta, datini si obiceiuri care par bizare (varsat de vin pe jos din pahare, inainte de a bea, pentru a pomeni pe cineva decedat, urmat de un Bogda Prostea, stropitul mormintelor cu vin etc.).

Si mai pe scurt, despre identitati, memorie -depozitara identitatilor-, si reintoarecere. Una peste alta, bucuria de a vedea film european m-a dus spre Cinematograful Studio ieri seara si nu am regretat deloc acest spectacol de emotii. Sala a ras copios la fazele nostime (bunicul isi bate nepotul cu un baston, ii arde pastilele si-i recomanda un tratament intens cu vin pentru recuperarea memoriei), a suspinat la momentele emotionante si a explodat la fazele penibile. Pe scurt, nu am fost data pe spate, dar a fost o experienta placuta. Vizionarile continua astazi cu Vortex si Mica Moscova.

*regia Stephan Komandarev, mai multe detalii despre film si despre restul programului pe pagina Festivalului.
 

Blog Counter