marți, 27 noiembrie 2007

"You don't need eyes, you need vision" (Faithless)

Sa nu-mi spuneti ca voi aveti incredere in oameni. Daca ati avea incredere in oameni, atunci de ce va incuiati usa noaptea? Sa nu-mi spuneti ca voi credeti ca omul e o fiinta fundamental buna. Ca omul e asa si pe dincolo, ca e creator, ca e "superior", ca e tatal regnurilor inferioare lui, ca din cauza ca ar fi dotat cu sapiens merita sa conduca lumea. Doar daca ne-am uita la ce a facut de cand conduce lumea, si nu ne-am mai vota inca un mandat. E clar ca suntem o specie viciata. E clar ca batranul Hobbes avea dreptate sa spuna ca homo homini lupus (omul e lup pentru om). Suntem atat de buni la a face rau incat ce nevoie am mai avea de un Dumnezeu pedepsitor? Doar reusim sa ne autoflagelam sufiecient de convingator, nu?

Cand am citit cartea lui Jose Saramago*, am fost convinsa ca se gandea la filosofia lui Thomas Hobbes, la starea naturala, caracterizata de bellum omnium contra omnes (razboiul tuturor impotriva tuturor). Ca sa ajungi in starea naturala, prin regresie, trebuie intai sa fie abolit Leviathanul. Adica guvernarea, inventata de om anume pentru a-i asigura protectia si pentru a instaura ordinea in cetate. Cartea lui Saramago descrie etapele regresiei fiintei umane inapoi la stadiul de animal (unele animale sunt mai bune decat unii oameni; de altfel, animalele din cartea lui Saramago nu orbesc), sau de sub-oameni. Cand o epidemie de orbire izbucneste in oras, statul isi arata slabiciunea si incapacitatea de a gestiona situatia. Asta nu e asa blamabil. Ce sa le cerem? Doar sunt si ei tot oameni. E aproape "normal" ca se intreaba daca nu ar fi mai bine sa ii suprime pe cei afectati de orbire, decat sa riste raspandirea epidemiei. Noroc ca, in curand, toti isi pierd vederea, si in statul orbilor se instaleaza starea naturala. Ororile sunt descrise simplu, pentru ca ele se fundamenteaza aproape logic pe caracterul nostru, al speciei: suntem facuti jumatate din indiferenta, jumatate din rautate, spune unul dintre personajele cartii. Nu putem sa asteptam ori sa pretindem iertare, mila, speranta. Putem doar sa incercam sa supravietuim.

Nu mi-am notat foarte multe despre aceasta carte, pentru ca ipoteza studiata in ea nu constituie o noutate si pe mine nu m-a socat. Am citit-o ca pe o scurta relatare istorica, a unui fapt care inca nu s-a petrecut in forma asta, dar in alte forme parca il regasim de-a lungul "glorioasei" noastre istorii, sub forma de genocide organizate minutios, razboaie civile s.a.m.d. Mi-au placut anumite accente folosite de autor-ceea ce ne face oameni si ne deosebeste de animale, nu e ratiunea, ci sentimentul; un astfel de sentiment ar fi "simtul oameniei" (p.91)-, alegerile pe care le face pentru eroii sai- grupul care totusi supravietuieste oarecum demn, pentru ca rupe acest lant al perpetuarii faptelor rele gratuite impotriva semenilor lor, este condus de o femeie-, si nu pot sa spun decat ca eu as introduce aceasta carte in romanele de literatura de peste tot din lume, ca lectura obligatorie.

Ati observat poate, atunci cand mergeti pe strada, cum multi dintre oamenii care trec pe langa dumneavoastra evita sa va priveasca in ochi? Poate sunteti unul dintre aceia? De ce ne ferim sa ne privim? In Occident a devenit chiar o impolitete sa te uiti la cineva mai mult decat cateva secunde. Se cheama ca te holbezi insistent. Saramago alege o epidemie de orbire pentru ca, metaforic, ochii sunt oglinda sufletului. Orbirea de care vorbeste el afecteaza in primul rand acest "organ" nepalpabil. La ce bun sa mai ai ochi, daca esti orb? Mie alegerea autorului mi s-a parut foarte buna, aceea de a inchipui o epidemie de orbire. In fond, cea mai mare maladie a secolului al XXI-lea este lipsa de comunicare dintre oameni.

Societatea umana functioneaza intr-un mod misterios. Uneori in loc de solidaritate, vedem dezbinare. In loc de fapte bune, primim doar fapte rele. Cum de se intampla asa? Raspunsurile sunt mutiple. Pentru inceput, daca v-ati imagina ca de fiecare data cand dati noroc cu cineva, dati noroc cu un lup, un pradator, si nu cu un miel, atunci ati invata sa fiti precauti. Pe de alta parte, schimbarea lumii incepe cu sine. Ca sa ne desavarsim, sa devenim mai buni, nu e de ajuns sa facem faptele bune. E necesar sa impiedicam si faptele rele, daca ele se savarsesc cu stirea noastra.

Ultimul aspect pe care vreau sa il aduc in discutie este cel al credintei. Lipsa credintei atrage dupa sine, fara echivoc, un lant de fatalitati, atat individuale cat si la nivelul intregii societati. Religia crestina vorbeste despre trei virtuti ale unui bun credincios. Acestea sunt: credinta, speranta si iubirea (cu o componenta cruciala-> mila). Saramago pare sa faca referire la toate, pe parcursul cartii sale. Poate ca ele sunt cele de care depinde viitorul nostru ca specie si mantuirea noastra.

Vedeti? Nu e greu sa vorbesti despre cartea lui Saramago, pentru ca tema ei ne suna cunoscut tuturor. Ea starneste un ecou undeva in mintea si/sau in sufletele noastre. Nu e nici usor sa vorbesti despre cartea asta, pentru ca ne-am pierdut obiceiul de a vorbi despre sentimentele noastre, si cuvintele care erau folosite pentru a le descrie si-au pierdut sensul. Ar fi ajuns, poate, sa incercam sa ne uitam unii la altii, si sa acceptam ideea ca, in fond, suntem la fel: in primul rand oameni.

"I'm the left eye, you're the right. Would it not be madness to fight? We come one." (Faithless)

* Jose Saramago, Eseu despre orbire, trad. de Mioara Caragea, Ed. Polirom, Iasi, 2005

4 comentarii:

isuciu spunea...

Am citit cartea. Ceea ce ai scris tu este mai mult un eseu decât o recenzie .Şi ai dreptate în ceea ce spui. Îţi recomand şi "Intermitenţele morţii" dacă nu cumva ai citit-o.

maccumac spunea...

mersi de recomandare. nu stiu cand o sa ii vina randul. asteapta altele pe lista momentan.

Cinabru spunea...

Excelenta prezentare, am citit-o cu o reala placere. Si mie mi-a placut foarte mult cartea, dar parca acum am sesizat anumite aspecte care imi scapasera.

maccumac spunea...

multumesc pentru apreciere. ma bucur ca a incantat. asta e strategia mea. sa ma las coplesita de idei si corelatii, in timp ce citesc o carte. si apoi sa le mixez.

 

Blog Counter