Cand mai ai un pic pana sa iti pierzi mintile, iti dai seama. Se declanseaza o stare de urgenta in creierul tau, care incearca sa salveze ce e de salvat. Ca atunci cand hardul tau se contamineaza cu un virus deosebit de grav. E de recomandat sa il pui in carantina, in loc sa ii dai delete.
Ei, si cum spuneam, cand iti pierzi mintile, le vezi pe ele, mintile, cum se duc. Tu privesti aproape neputincios cum, pare atat de real, uscatorul de rufe se misca, sus-jos, intr-un ritm din ce in ce mai alert. Si iti pui intrebari asupra acestui fapt. Se poate asa ceva? Oare e cutremur? Nu e cutremur. Si daca ar fi, ar putea uscatorul de rufe sa execute aceste miscari precise si ample? Nu, n-ar putea. Solutie: nu mai privi uscatorul de rufe. Te intorci pe partea cealalta a patului si astepti sa iti treaca. La cateva minute, te uiti iar spre el, sa vezi daca se mai misca. Da. Inca se misca. Iar iti muti privirea.
Esti foarte obosit. Ca stare generala. Ai o depresie care ti se lasa grea in oase. Poate daca adormi, te rezolvi. Te invelesti. Incerci cu lumina stinsa, cu lumina aprinsa-pe intuneric se accentueaza gandurile negre-, pe stanga, pe dreapta, invelit tot sau numai pe jumatate, in fine, faci tot posibilul sa adormi si, evident, nu se intampla nimic. Cazi doar intr-o transa, cam nasoala, mai bine ramaneai treaz. Esti intre doua lumi, unde nu te simti prea in siguranta. Ai un sentiment ca tu n-ai ce cauta acolo, si ca s-ar putea sa ti-o iei rau peste ochi daca mai stai mult. Ceea ce se si intampla. Te apuca niste palpitatii de zile mari, care iti dau impresia ca tremuri spasmodic din tot trupul. Incerci sa deschizi ochii mari, si sa te ridici. Nu fi idiot. Daca era asa simplu, crezi ca mai sufereai asa de la inceput? Ce naiba e cu tine? Ce porcarie, mai ai timp sa iti faci si morala. E un pic sadica forma asta de terapie. Cam ca in Fight Club: "Hit me! Common hit me! Hit me again!"
Te tarasti intr-un final jos din pat, aprinzi lumina, te repezi sa deschizi geamul, aprinzi si restul luminilor din casa, deschizi laptopul ca sa para ca ai o cale sa iesi din realitatea groaznica in care te afli, si iti propui cateva directii de actiune. Sa te speli, sa mananci ceva, sa faci un pic de ordine, cat sa te reintegrezi in viata. Iti faci rapid o cafea, din aceea cu cofeina, ca si-asa esti insomniac de cativa ani si nu gasesti cauza acestui fenomen. Dar daca ai incercat sa te dai pe cafea decofeinizata si n-a mers, inseamna ca nu de aici vine. Te asezi in fata laptopului, deschizi o patratica in care sa conversezi cu cineva si gata. Incep sa iti infloreasca in minte niste intrebari importante de genul: ce mancam diseara? Depresia 1 a luat sfarsit. Va rugam sa va dati jos din simulator. Aham...Esti in viata...Bine ca ai revenit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu