marți, 25 decembrie 2007

Zapatos blancos




Pe 19 decembrie la Sala Palatului, in fata unui public nerabdator si extrem de calduros, a evoluat El Magnifico Joaquin Cortez. Acompaniat magistral de o formatie de instrumentisti si vocalisti, dl. Cortez ne-a incantat simturile si a desfatat privirile languroase ale femeilor, care nu stiu de ce mi s-au parut superioare numeric in teren, fata de barbati. Cu o alura clasica de latino lover, care desi nu e pe gustul meu, trebuie sa recunosc ca are farmecul ei, Joaquin mi-a dat impresia ca este perfect constient de talentul si faima sa, grabindu-se un pic sa primeasca aplauzele multimii. Si nici asta nu ar fi asa o problema, doar se spune ca modestia e pentru prosti.

Mie una mi-a fost foarte pe plac acest gen de muzica si de spectacol, si consider ca spiritul flamenco merita suficienta atentie si din partea necunoscatorilor. Spectacolul a debutat cu trupa din spate, formata din doua femei si doi barbati cu voci remarcabile. Mie una mi s-a ridicat parul pe mana la auzul acelor modulatii care m-au trimis cu gandul la vrajitorie. Femeile purtau rochii tipice de dansatoare de flamenco, in culori pastel-aici ar fi un loc bun sa mentionez ca cel care a semnat costumele este Jean Paul Gautier-, peste turpurile rubiconde care se ofereau privirilor cu mandrie si siguranta de sine, pline de senzualitate, in ciuda varstei trecute de 40 de ani. Atunci cand faceau volutele vocale se lasau pe spate sau isi roteau incheieturile mainlor intr-un joc perfect de seductie si magie.


Ca o concluzie generala, Joaquin mi-a lasat impresia ca poate incalzi si animalul cu cel mai rece sange. Ori cine te poate face sa traiesti asa de intens, acela merita o pedeapsa grava. Merita sa nu moara niciodata.

Niciun comentariu:

 

Blog Counter