joi, 6 decembrie 2007

Meditatie 1


Va ninge de Craciun, in Iasi, iarna asta
iar lumanarile se vor aprinde la Mitropolie
si peste tot unde am stat noi vreodata.
Noi care nu am fost facuti pentru
"nu-ne-vom-desparti-niciodata",
asa cum imi sugereaza cunoscutii mei
in conversatii lungi si extrem de subtile.
Poate de aceea nici remuscarile noastre
nu mai sunt dintre acelea groaznice si complicate,
ci au acum gust de satin umed
care se destrama continuu,
si am ajuns sa imi para rau numai de ele.
Primeste, asadar, tardiv urarile mele,
eu care pana acum iubeam dar acum stau degeaba,
doar las gandurile sa ma napadeasca
si asta nu e deloc ceva de neglijat.
Ca si acum, de exemplu, cand recitesc scrisorile tale
incheiate cu un halucinant "tesarut",
pe care mi-au ramas ochii pironiti,
nu stiu cat timp, la a nu stiu cata recitire.
Era incheierea potrivita pentru tine
sau pentru ce am fi putut fi noi, impreuna.

4 comentarii:

Anonim spunea...

cred ca trebuie sa fii foarte indragostita

maccumac spunea...

sau foarte melancolica, don't you think? sau poate both:)

Anonim spunea...

in poezie spui ca stai degeaba :)

maccumac spunea...

stau deagaba si las gandurile sa ma napadeasca...nu e chiar un stat degeaba...era asa....ca sa dea bine la poezie:P

 

Blog Counter