marți, 27 octombrie 2009

natural e cel mai bine. partea I

Astazi zi lunga. Am inceput ciudat, cautand niste chei de la masina in perechile de pantofi si cizme de sub masuta pe care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie cheile. Nu erau. Nici in pantofi, nicaieri. Asa o ora de criza si scenarii. Sa coboram sa vedem daca mai e masina. Poate a intrat unu in casa si le-a luat (hahahahaha, absurd). Nu domne, exclus, daca intra latra Beni la el. In fine, erau evident sub un teanc de haine, pe pat. Daca atunci cand pleci te vezi in oglinda si iti vine sa te imbraci cu altceva, schimbi 3-4 tinute pana sa pleci, inseamna ca te cheama Nicoleta si esti soramea. Sorry sis:)

In fine, m-am echipat de scandal, adica sport din cap pana-n picioare, am scos bicla din parcare (boxa) si am plecat in oras. Comisioanele mele au constat in achitarea unor rate. Cine nu are rate sa ridice o mana sus. :) Nimeni?

Si apoi am vizitat 3 muzee doamnelor si domnilor. Si as mai fi facut vreo 2, dar se inchidea. Primul in traseu a fost casa memoriala a Otiliei Cazimir. Acasa la Otilia era Dan Puric. Nu in carne si oase, dar la intrare dadeai cu ochii prima si prima oara de un afis cu Danut. Ce-i drept ar fi avut despre ce sa discute impreuna. Pe langa asta am mai vazut mare cochetarie si fineturi, cea mai buna utilizare a unui spatiu mic (in aceeasi camera incapeau si masa de scris, patul, o vritina, o masuta de toaleta, inca alte piese de mobilier, si ramanea si loc berechet sa te preumbli printre ele). Am facut cate poze am vrut, astept cablul de descarcat prin posta, caci a fost uitat in graba plecarii din Bucuresti, si vom putea sa salivam impreuna. A! Aproape am uitat sa zic ca de 3 ron am primit si o vedere cu Otilia din profil, alb-negru.

Pe drum am oprit la Casa Dosoftei. Dragilor, voi cei care suspinati dupa cronicarii romani (asta parca e materie de clasa a 9-a la romana, aia pe care am urat-o cel mai mult), si nu doar pentru voi, am reusit sa pozez semnaturile incarligate magistral ale lui Miron Costin si Ion Neculce. Oameni buni, manuscrisele alea sunt frumoase in sine, mi-as putea atarna o pagina fotocopiata in rama, pe peretele din dormitor, chit ca textul e adormitor si lent curgator. Cine spune ca alfabetul chirilic e urat se inseala. Iar migala cu care scriau acei oameni mii de pagini ma face sa ma rusinez cand ma plang de cate o sarcina indelungata si greu de terminat.

Apoi am facut o pauza de ceai, la No. 8 Caffe, cu prietena mea Iuliana care face cele mai frumoase si ingenioase bijuterii. Ia uitati aici mostre. Si ea mi-a daruit o brosa, un ceainic gras, cu ochi:))) Suna bizar nu? E foarte frumos. Albastru si dolofan. Dupa o conversatie cu talc si notite in agenda am urcat in sa-napoi si am mers doar foarte putin pana la Muzeul Stiintelor Naturale. Pentru ca era tarziu, ultimele 15 minute din program, doamna aceea draguta de la intrare nu mi-a mai luat banii.

La muzeu, daca treci peste faptul macabru ca e plin de animale moarte si impaiate, e minunat. Am ramas impietrita la sectiunea FLUTURI. Dar m-au fascinat in egala masura pasarile. Mai putin broastele, gandaceii si nici animalele mari (mistretul, leul etc.) pentru ca acestea din urma erau prost conservate. Leul avea niscaiva gauri in costum, ursului ii cadeau dintii, leul parca avea margele in loc de ochi. Too bad.
Inchei magistral, spunanadu-va ca nu lipsea din muzeu animalul de companie cel mai apropiat de om: TENIA:)))

De pe Independentei am rulat spre Tatarasi, pe Eternitate, la deal. Mai pe langa bicicleta, mai pe ea, am ajuns si la cimitir. Unde sfarsim toti, sau ma rog majoritatea astora cu ritualuri ortodoxe conservatoare. Cimitirul pentru mine are un feeling mai bun decat muzeul stiintelor naturale spre exemplu. Unu, pentru ca oamenii aia au trecut la viata vesnica, aici vad un lucru ok, compensatoriu. Si doi, pentru ca e liniste, plin de natura si chiar si de istorie. Personalitati uriase ale culturii romane isi au locul de veci in cimitirul Eternitatea. Este foarte frumos cavoul familiei Moruzi, din pacate statuia lui Mihail Kogalniceanu arata cam rau. N-ar strica niste munca de restaurare. Calatoria mea s-a incheiat acum o ora si am parcat biclutza la locul ei. Acum ma odihnesc si sper sa nu ploua maine. As mai da o raita, de data asta in Ticau. Cunoscatorii stiu de ce:)

2 comentarii:

hedwig spunea...

what a nice day....:)
astept peripetiile de astazi

mariuca macovei spunea...

astazi iau biclutza, si ma duc la Ciric, lacul de langa Tatarasi, acolo e loc si de un off road, si e si mai aproape de casa, in caz ca ma ranesc facand trickuri:)))))) si tot azi am spus ca stau cuminte si mai citesc un pic ca am ruginit de cand umblu numai prin baruri.

 

Blog Counter