Revolutionary Road* este numele unei sosele care duce in suburbii. Este drumul pe care il fac zilnic oamenii de succes cu case in suburbii si job-uri bine platite in orase. A avea succes, a fi un om de succes, a duce o viata de succes, cateva probleme care se conjugau in America anilor '50-'60 dupa reguli sociale stricte: trebuia sa ai un job, o casa in suburbii, o sotie "de prima mana" care sa guverneze casa si copiii cat timp tu erai la munca, activitati sociale specifice cuplurilor casatorite etc. Sotul conta prin prisma rolului de "provider", slabe figuri paterne, mai mult absenti din viata copiilor lor, si lasand toata povara deciziilor familiale pe umerii sotiilor."Costumati pentru un trai de succes" (suited for successful living), barbatii sunt mase de navestisti mergand spre centrele oraselor mari si zgomotoase, la lucru. De regula, ei au o viata paralela la centru, unde intretin o amanta si socializeaza intens. Asadar o minunata dedublare, rezultand cu schizofrenie si nervi. Pare un scenariu absurd dar era reteta prescrisa social de a avea o viata ca la carte. Pare desprins dintr-o carte dar era real.
Conformism social la rang de arta. Trebuia sa fii in rand cu lumea. De bun gust insemna case care aratau la fel, rochii care aratau la fel, petreceri care aratau la fel si conversatii care sunau de fiecare data la fel. A fi diferit, a te remarca in multime era cosmarul de care se fereau toti. Not to stand out este pentru acea perioada norma . A te amesteca in visul american, a te dilua in creuzet aceasta este reteta succesului. Toata aceasta uniformitate mie imi face rau. Pe de o parte inteleg disperarea primelor generatii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, marcate de experienta reconstructiei Americii ca lider mondial, obsedate de visul american si de filosofia de viata a unor self made men. Pe de alta parte insa, problemele infloreau. Noroc ca psihologia cucereste America, promitand sa o salveze. Sigur, oferindu-ti diagnostice puse gresit si tratamente pe masura. Femei insingurate, devenite alcoolice sau dependente de calmante. Barbati care nu isi mai gasesc locul, confruntati cu dilema de a continua intr-un job care ii face nefericiti dar care le pune mancarea pe masa ori cu decizia de a-si descoperi adevarata vocatie si a-si urma drumul catre fericire si autoimplinire. Fiecare Revolutionary Road din America era de fapt presarat cu semne de atentionare vis-a-vis de pericolele la care se expuneau acesti oameni, ducand aceste vieti. Insa aproape toti le-au ignorat. Pana la revolutia anilor '60, cand totul s-a prabusit. Iar ce a urmat dupa a fost complet diferit.
Despre cum a esuat visul american de dupa al Doilea Razboi Mondial, despre istorii individuale pline de pasiune si sagetate de drame a scris Richard Yates in miezul acelor ani. Nu lipsesc nici flash-back-urile nostalgice, in perioada primilor ani de cuplu a familiei Wheeler (personajul central al cartii), pe vremea cand totul parea posibil. Chiar si ca o femeie de prima mana ca April sa se indragosteasca sincer de Frank. Cand au luat-o lucrurile razna? Cum de s-a intamplat asa ceva? Regretele sunt futile desigur pentru ca ele nu mai pot repara nimic. Si este lipsit de sens sa privesti inapoi, atat timp cat nimeni nu a gasit o modalitate de a se intoarce acolo si de a schimba traiectoria unui destin. Pare curios ca un autor atat de putin recunoscut la vremea lui a scris ceva atat de curajos, dar este de remarcat ca, incet-incet, meritele sale ii sunt recunoscute. Chiar prin ecranizarea recenta a romanului, in regia lui Sam Mendes. Filmul are meritele sale, in special as zice pentru performantele actoricesti ale cuplului Kate Winslet-Leo di Caprio. In tot cazul, cartea este mult mai bogata in intamplari si detalii si din acest motiv o recomand, inainte de film. Scriitura lui Yates -acum unul dintre cei mai mari prozatori americani-, are un flow foarte placut, de o maniera clasica. Daca v-a placut sa cititi F. Scott Fitzgerald, atunci garantez ca va veti delecta bine si cu Yates.
*Revolutionary Road de Richard Yates, Editura Vellant, 2009, traducere de Bogdan Perdivara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu