M-am bucurat nespus cand am reusit sa iau in weekend filmul Patul lui Procust.* Romanul cu acelasi nume este printre favoritele mele, si cautam acest film de ani si ani de zile. L-am urmarit apoi cu sufletul la gura. Actiunea respecta cartea cu strictete, in episoadele sale principale, ceea ce e bine. Prefer asta decat sa incerce o transpunere alandala a firului epic. Pana aici totul bine si frumos. Rolurile principale revin Maiei Morgenstern (Dna T.) si lui Petru Vutcarau (Fred Vasilescu). Mai apar Gheorghe Dinica, Medeea Marinescu, Adriana Trandafir, Tania Popa, Oleg Yankovsky. Filmul e o coproductie Romania-Republica Moldova, in regia dubla a Vioricai Mesina si a lui Sergiu Prodan. Costumele sunt frumoase, fara a fi iesite din comun, muzica un pic cam subtire, nereusind sa imi starneasca nici un fior, decorurile destul de potrivit alese.
Maia intra bine in rolul misterioasei dne T. Poate ca mi-o imaginam altfel din punct de vedere fizic, mai tanara sau macar cu un chip ceva mai luminos. Ceea ce poate ca era o perceptie gresita a mea. In fond, biata dna T, avusese destui ani in care sa adune suferinte sufletesti greu de trecut. Ce m-a surprins negativ a fost rolul facut de Petru, in rolul lui Fred. Din roman, desi se accentua clar caracterul sau de barbat fatal, de armasar interbelic, percepusem totusi si o latura sobra care avea darul sa compenseze pentru aerele de gigolo. Ori Petru a facut un Fred Vasilescu infatuat pana la insuportabilitate, semanand un contrast prea mare intre postura sa mondena de june prim si cea intima. O abordare actoriceasca incrancenata, de un profesionalism care a ucis poezia cartii, care il face ridicol si nesincer pe Fred atunci cand sufera din dragoste. O masca a demintatii atat de bine ascunse incat te face sa te gandesti ca bietul baiat era doar stupid si infatuat. Pacat.
Mult mai bine mi-a parut Oleg, in rolul lui Ladima. Si ca aspect fizic dar si ca manifestari, intruchipare perfecta a idealistului care scrie poezii si risca sa moara de foame din cauza atasamentului excesiv fata de niste principii aruncate demult la gunoi de societatea in care evolueaza. Un rol bun, in care Ladima isi tine angajamentele cu o determinare umana, credibila.
In tot cazul, filmul ramane o bijuterie pentru cunoscatori. Si o raritate. Remarc sunetul si imaginea foarte calitative, pentru tiparul obisnuit al filmelor romanesti in care nu se intelege de regula ce spun protagonistii. Recomand.
*Patul lui Procust, 2001, regia Viorica Mesina, Sergiu Prodan, cu Maia Morgenstern, Petru Vutcarau, Gheorghe Dinica, Adriana Trandafir
Maia intra bine in rolul misterioasei dne T. Poate ca mi-o imaginam altfel din punct de vedere fizic, mai tanara sau macar cu un chip ceva mai luminos. Ceea ce poate ca era o perceptie gresita a mea. In fond, biata dna T, avusese destui ani in care sa adune suferinte sufletesti greu de trecut. Ce m-a surprins negativ a fost rolul facut de Petru, in rolul lui Fred. Din roman, desi se accentua clar caracterul sau de barbat fatal, de armasar interbelic, percepusem totusi si o latura sobra care avea darul sa compenseze pentru aerele de gigolo. Ori Petru a facut un Fred Vasilescu infatuat pana la insuportabilitate, semanand un contrast prea mare intre postura sa mondena de june prim si cea intima. O abordare actoriceasca incrancenata, de un profesionalism care a ucis poezia cartii, care il face ridicol si nesincer pe Fred atunci cand sufera din dragoste. O masca a demintatii atat de bine ascunse incat te face sa te gandesti ca bietul baiat era doar stupid si infatuat. Pacat.
Mult mai bine mi-a parut Oleg, in rolul lui Ladima. Si ca aspect fizic dar si ca manifestari, intruchipare perfecta a idealistului care scrie poezii si risca sa moara de foame din cauza atasamentului excesiv fata de niste principii aruncate demult la gunoi de societatea in care evolueaza. Un rol bun, in care Ladima isi tine angajamentele cu o determinare umana, credibila.
In tot cazul, filmul ramane o bijuterie pentru cunoscatori. Si o raritate. Remarc sunetul si imaginea foarte calitative, pentru tiparul obisnuit al filmelor romanesti in care nu se intelege de regula ce spun protagonistii. Recomand.
*Patul lui Procust, 2001, regia Viorica Mesina, Sergiu Prodan, cu Maia Morgenstern, Petru Vutcarau, Gheorghe Dinica, Adriana Trandafir
Un comentariu:
De acord cu preferinta pentru "Patul lui Procust",as spune mai ales in detrimentul Ultimei nopti ...(studiu melodramatic si univoc al geloziei).In ceea ce priveste filmul e interesant cum constructiile tale imaginare (ale personajelor) se confrunta cu cele ale regizorului,dar si ale actorilor.Cum si Camil Petrescu a folosit pluriperspectiva ,sugestia relativitatii adevarului(cate filme nu ni-l servesc pe tava...)e cu atat mai pregnanta.
Trimiteți un comentariu