duminică, 20 ianuarie 2008

Rau cu rau, dar mai rau e fara rau

Oare ce e cu zicatoarea asta romaneasca? Sunt romanii mai sadici decat alte popoare? Unde e intelepciunea aici? Adica in orice rau exista si un bine? Poti ajunge la bine, facand rau? E just sa faci rau? E corect sa te razbuni spre exemplu? Sa raspunzi cu aceeasi moneda, conform moralei Vechiului Testament: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte? Jean Guillou descrie in cartea sa* dilemele morale pe care le plimba prin mintea sa adolescentul Erik supus sistematic batailor si jicnirilor din partea propriului tata. Tratamentul patern e atat de riguros incat e foarte aproape de tortura. Sculele folosite variaza, in functie de placerea pe care doreste sa o simta autorul. Cea mai data dracului e o cravasa din piele impletita, cu un carlig de metal in varf, care smulge carnea de pe spatele copilului atunci cand este aplicata in forta. Singura arma de aparare a baiatului este "focul albastru al urii". Inainte de a incasa primele lovituri, se concentreaza pe ura simtita impotriva tatalui, si astfel reuseste sa se autosuspende din propriul trup. Motivele batailor sunt inventate, ca in mai toate cazurile, caci altfel cum poti justifica si argumenta logic ca cineva merita sa fie schingiuit? De exemplu, adolesentul de 14 ani si jumatate, Erik, nu s-a comportat corect la masa. A lovit paharul cu furculita din greseala. E stupid dar in ochii tatalui e perfect! Urmeaza intr-o succesiune "logica" pedeapsa sau altfel spus "bataia-de-dupa-masa". Raul are o intemeiere rationala asadar.

Pedeapsa are menirea sa caleasca ori sa educe tineretul suedez, care este batut si in scoli la fel de aprig. In sistemul de invatamant este promovat cultul superioritatii de rasa. Erik e scos in fata clasei si aratat drept exemplu, pe principiul: ochi albastri, privire patrunzatoare, nas drept, gambe bine rotunite, bazin ingust, piept larg, postura corespunzatoare, asa da! Din contra, tanarul care aduce cu un evreu, cu ochelari, nas carn, care sta cocosat, este mic si gras, are o privire ratacita etc, e un exemplu de "Asa nu". Culmea culmilor, elevilor li se mai baga in cap si porcarii propagandistice despre un dusman vesnic treaz-in acest caz poporul rus, si amenintarea iminenta, in virtutea careia ei trebuie sa se pregateasca trupeste si spiritualiceste, pentru a-i tine piept si a-si apara patria. Toate astea in anii '50 oameni buni, in Suedia. Unde erau profesorii? La ore, evident. Ori aplicau tratamente punitive, ori se uitau in alta parte, facandu-se ca nu vad, ori asistau in calitate de spectatori la batai, strigand de pe margini. Unde erau mamele acestor baieti? Pai unde sa fie si ele, cantau la pian cat puteau de tare niste Chopin, nu ca sa acopere urletele copilului, care nu dorea sa ofere si aceasta satisfactie suplimentara monstrului-tata, ci ca sa isi intinda nervii probabil. A! Si mai apareau pe final, cand bandajau corpul mutilat, si stergeau cu grija sangele sarit pe tapetul camerei.

Soarta lui Erik ar fi putut fi decisa definitiv de mediul in care a crescut. Ajuns in scoala gimnaziala el insusi devine un bataus, liderul unei bande, terorizand alti colegi si comitand o serie de infractiuni. Dar cu toate astea, el nu este un baiat rau. Bate numai cand e neaparat nevoie. Pentru a mentine starea de frica a celorlalti colegi, fata de ei. Pentru ca el stie ca nimic nu e mai rau decat sa iti intre frica in oase. Intr-un final, mama baiatului intervine, si pentru ca fusese exmatriculat dar si pentru a-l feri de bataile aspre ale tatalui, isi trimite odrasla la o scoala departe de orasul natal.

Acolo Erik e hotarat sa o ia de la capat si isi promite sa devina un alt om, sa renunte la bataie si tot restul de bla-bla. Toate datele initiale suna bine, in fond. In scurt timp insa, principiile educatiei din scoala cea noua intra si in atentia lui. Acolo se practica o asa-numita "Educatie camaradereasca". Sa ai spirit camaraderesc inseamna sa te supui oricaror comenzi si pedepse ale colegilor mai mari decat tine, si desigur sa dai bine de tot in cei mai mici, ca sa ii inveti meserie, pentru vremea cand si ei, la randul lor, vor trebui sa ii educe pe altii. Elevii au autonomie deplina si exista chiar organisme de conducere, cu locuri eligibile. Era permis votul, pe principiul daca poti sa alegi intre doua rele, macar sa il alegi pe ala mai mic. Pedepsele sunt cum altfel, de toate pentru toata lumea:
- usturici - o lovitura aplicata in moalele capului cu dopul de la oliviera, atat de tare incat baietilor li se spargea capul si aveau nevoie de copci;
- sambete-duminici - arest dimineata si munca silnica seara; sapatul unei gropi de 2 metri patrati in nisip si umplerea ei la loc, etc, etc;
- convocarea in careu - un baiat mai mic era batut in careu de alti doi mai mari, pana cand cel dintai se tara in genunchi si pe coate in afara, urland ca nu mai poate incasa si jurand sa indeplieasca niste promisiuni smulse in momentul aplicarii bataii;
- noaptea monastica - baietii mai mari dadeau buzna in camere, noaptea peste cei mai mici si faceau ravagii: pe unii ii dezbracau si ii legau sus, pe catarg, lasandu-i acolo ore in sir sa atarne, pe altii ii ardeau cu tigara, altora le devastau camerele, murdarindu-le hainele si cartile cu pasta de dinti, altora le aruncau cu galeti cu excremente in camera si tot asa. Numai un hohot si-o distractie.

Lucrurile incep sa se complice atunci cand Erik refuza sa inghita aceste reguli. Un om care a fost agresat refuza sa mai accepte tratamentele violente. Dar cum te aperi de violenta daca tu insuti nu faci uz de ea? Rezistenta pasiva sau alte porcarii de genul asta sunt teorii aberante. Nu poti tolera un om decat daca el te tolereaza la randul lui. Altfel spus: libertatea mea de miscare a pumnului este limitata de proximitatea barbiei tale. Cand insa aceste bariere sunt depasite, incepe razboiul. Un razboi lung si tacit, pentru ca Erik nu poate risca o alta exmatriculare. Intr-un final, toate se termina cu bine. Si ciclul gimnazial-culmea culmilor baiatul nostru termina cu notele cele mai mari, de unde vorba astia rai nu sunt prosti deloc, si sirul razbunarilor-omul e decis sa isi plateasca toate politele inainte sa termine scoala si chiar reuseste. Una peste alta, in scoala Erik mai invata si lucruri bune: valoarea unei prietenii fidele, a colegului de camera, dupa ce in scoala de unde plecase fusese tradat de toti membrii bandei; basca se mai si indragosteste de o finlandeze de pe la bucatarie.

Bine. OK. Deci n-a tinut aia cu"de azi inainte nu mai bat si nu mai recurg la violenta". Dar acum totul a luat sfarsit, nu? Acum intr-adevar poate sa isi inceapa o noua viata, o viata de adult, in care nici Batranul nu mai are nici un drept asupra lui, nici nimeni. Ehhh...chiar asa, Batranul.....oare ce-ar zice el de baiatul lui, devenit acum om mare. Atat de mare, de la trasul de fiare si sportul practicat intensiv, incat ar putea, de ce nu, sa il invete minte si pe el, odata pentru totdeauna cum e cu violenta si cu frica. Erik revine acasa, urmeaza cina, si naturelment, pentru o mai buna digestie, bataia de dupa masa. Erik joaca bine rolul. Isi urmeaza tatal, inchide usa cu cheia, ii explica calm si pe indelete ce urmeza sa ii faca, cat de tare o sa il doara si cum nu o sa spuna nimic la spital. Si apoi trece la treaba. Ok....si si-a incalcat inca o promisiune. Si ce? Niciodata nu e prea tarziu pentru o alta.

Un roman bulversant, pentru ca nu m-as fi asteptat sa dau peste acest sistem de pedepse atat de atent si riguros gandit si aplicat, in tarile pe care noi le privim cu adanc respect si admiratie netarmuita, nu-i asa? Adica in tarile astea "civilizate". Dar ne punem intrebarea? Cate secole de civilizatie are omul, si cate de salbaticie si brutalitate? Surpriza surprizelor insa mi-a fost livrata de pe site-ul www.salvaticopiii.ro, de unde aflu ca:
"Suedia a fost prima ţară din lume care a interzis toate formele de pedeapsă corporală aplicate copiilor în 1957. Experienţa acestei ţări arată că o schimbare considerabilă în atitudinea şi metodele de disciplinare aplicate de părinţi şi educatori copiilor şi reducerea pedepselor fizice nu se pot baza exclusiv pe introducerea de legi prohibitive, ci mai ales pe campanii de educare a publicului desfăşurate de-a lungul a decenii întregi. În 1980, studiile arătau că 51% din părinţi folosiseră bătaia ca metodă de corecţie. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora a scăzut la 8%."


Ce sa mai spunem? Omu' cat traieste, invata!



*Jean Guillou, Raul, traducere din suedeza de Liliana Donose Samuelsson, Ed. Humanitas, 2005

11 comentarii:

roxana spunea...

Faină recenzia, faină şi cartea (îmi amintesc că m-a tulburat mai rău decât "Portocala mecanică"; şi credeam că la soiul ăsta de cărţi - cu violenţă care îţi face efectiv rău fizic - nu mai reacţionez aşa uşor).

mariuca macovei spunea...

Portocala mecanica mi s-a parut totusi altceva, cu toate ca daca retin corect, si aceea este inspirata dintr-un fapt real. Dar sa spunem ca este un caz izolat, al unui tip caz patologic care actiona individual si asa mai departe. Cum sunt cazurile acelor sociopati pe care le vedem pe Discovery, la documentarele despre criminalii in serie. Aici cel mai rau m-a marcat violenta aceasta institutionalizata, si nu-mi pot imagina cum era sa fi trait in Suedia acelor ani. Destul de greu cred...

hedwig spunea...

e f f bun romanul.....l-am citit pe la sfarsitul anului 2 de facultate parca.....nu mai tineam minte exact ce se intampla dar ma bucur ca mi-ai amintit:D.....m-a cam dat pe spate....ulterior, am citit "orasul si cainii" a lui Llosa, carte ce trateaza un subiect asemanator: experienta traumatizanta a unui baiat in primul lui an de liceu militar, multa violenta, dilema cum raspunzi la aceasta violenta(inspirat chiar din viata lui Llosa care cica chiar fusese la un liceu militar) anyway.....tin minte ca romanul lui Llosa a fost parfum pe langa raul.....nu'sh....parca e ceva malefic in cartea suedezului....

miclowan spunea...

doamne cat de mult a trecut de cand am citit cartea asta, e ok, dar sincer mi-a placut mult mai mult modul in care este surprins procesul educational in "Orasul si cainii". "Portocala mecanica" mi-a plcaut mai mult decat "Raul" desi intr-o prima faza a trebuit sa ma adaptez la traducerea argoului. Oricum super recenzia.

mariuca macovei spunea...

miclo-mersi de apreciere. mie mi-a placut foarte tare filmul lui kubrik, dupa portocala mecanica. cartea nu m-a lasat cu gura cascata, desi abordarea problematicii este una buna zic eu, adica nu e partinitoare, acuzatoare. Si daca ne gandim ca intrebarea asta e veche de cand lumea, la propriu...adica, cum e posibila existenta raului in lume?

Anonim spunea...

Remarcabil si stenic in Raul este faptul ca eroul este un invingator asemeni celor din perioada romantismului.Totusi, este o carte a epocii moderne , realista.L-am vazut pe autor in Bucuresti(la televizor) si imaginea lui era aidoma barbatului pe care mi l-am imaginat. Mi-a placut cronica ta.

mariuca macovei spunea...

multam de apreciere. stii vorba aia i aim to please. intre noi fie vorba, nu stiu daca erik e invingator. e supravietuitor mai degraba. asa l-as numi eu. si zici ca guillou arata cum ti-ai imaginat? cum ti-ai imaginat?

Anonim spunea...

1.Un fel de Van Damme dar si cu minte nu numai cu muschi.Figura si alura de actor.Un viking.
2. Datorita lui
s-a schimbat sistemul inuman institutionalizat din Suedia. Eu spun ca e invingator.

pavel spunea...

Zicala populara "rau cu rau dar mai rau e fara rau" se refera la lipsa provocarilor vietii, la rutina,la stagnare si in final la moarte.
Caci numai in moarte nu mai exista rau.
Evolutia este impinsa inaite de greutati si obstacole nu de lipa lor.
Regret ca nu intelegeti ceva atat de simplu si logic.
Magnifica ramane intelepciunea populara veche a romanilor.

mariuca macovei spunea...

da....chiar asa...dar ce sa-i facem...nu le putem sti pe toate. noroc ca vin unii ca tine sa ne mai ajute ici si colo(de la "aici" si "acolo"), numai ca de obicei cand ajuti o faci fara sa aduci reprosuri....cum spuneam...omu cat traieste invata.

hedwig spunea...

vai vai vai.....mai mari, cum de' nu ai inteles tu intelepciunea asta veche a romanilor?!? rushinica!:P dar poate te refereai si la faptul ca e bine sa ai de-a face cu raul pt ca poti invata din greseli; prin urmare, e mai rau fara rau deoarece nu te confrunti cu situatii critice prin care, de altfel, tr sa treci; asta daca este sa comentam strict zicala.Si poate ai sugerat exact acelasi lucru dar in alta forma... Da' cum de' criticii tai eminenti nu au surprins un lucru atat de simplu si logic?!? ;))

 

Blog Counter