luni, 7 ianuarie 2008

Povestea unei casatorii precoce*

Trebuie sa incep recenzia cu o nota persoanala. Deci: n.p.- Andreea imi pare rau ca de aceasta data calitatea livrabilului a fost slaba dar promit sa ma revansez curand. Acestea fiind spuse, sa trecem la subiectul cartii lui Ian McEwan. Doi tineri, Edward si Florence se iubesc si decid sa se casatoreasca, la sfarsitul unei relatii de un an. Ambii sunt virgini si nu au experimentat nici macar dupa logodna cu trupurile lor. Asadar habar nu au cum sa isi consume relatia in noaptea nuntii, care se petrece intr-un hotel, undeva pe plaja Chesil. Ce e mai rau insa abia urmeaza.

In loc sa accepte situatia dificila in care se afla si sa discute despre asta, cei doi se angajeaza intr-un cumplit si crud ritual al inducerii in eroare al partenerului. Ea are gesturi de femeie fatala si nerabdatoare, cand de fapt e frigida si tremura de groaza la gandul ca un strain o va atinge "acolo jos". Ii mananca cireasa glasata de pe felia de pepene, il conduce spre patul din dormitor ca o experta, starnindu-l continuu. In ochii lui pare jucausa si senzuala, genul de femeie cu care abia astepti sa ramai singur, pentru ca promite. Florence dear, nu ti-a zis nimeni ca e bine sa agiti sampania, dar mai trebuie sa ii scoti si dopul? La randul lui, Edward isi da aere de barbat cu experienta desi nu a mai avut nici o femeie. Preocupat mai mult cu frica de o ejaculare precoce, Edward sare un pic cam repede peste preludiu si discutia dinainte. Pentru el supremul preludiu e sa stea intins langa Florence, si sa o priveasca in ochi, sa ii spuna la nesfarsit ca e frumoasa si ca o iubeste si sa ii ridice rochia deasupra taliei, in timp ce ii framanta coapsa cu o mana.

Cam slab. Acest Edward e un fel de Cold Hand Luke. O fi Florence nitel (f)rigida, dar nici Edwardutu' nu e tocmai as in a-i starni pasiunea fetei. El poate maxim sa ii agite un fir de par pubian scapat de sub stransoare chilotilor. Moment penibil pe care Ian insista mult prea mult si zau daca isi avea rostul. Florence moare de spaima, dar refuza sa i se destainuie. De ce? Edward citeste gresit comportamentul ei si persista in asalturile sexuale. De exemplu la un banal french kiss, Florence simte ca o sa vomite in gura lui Edward, iar Edward CICA nu isi da seama ca ei nu ii face placere, ba se mai gandeste si cum o sa ii faca Florence sex oral, mai incolo in noapte. Haidi bre, ma lasi? Comportamente aiurea si necredibile. Cu toate astea Ian e hotarat sa ne convinga ca cei doi se iubeau cu adevarat. Si arunca vina in alta parte, numai pe ei nu.

Ba educatia rigida, puritana, tipic englezeasca. Actiunea e plasata in 1962, cand revolutia sexuala nu a lovit inca in zidurile conservatoarei Anglii, si ca sa poti face sex cu o femeie, ai nevoie mai intai de un certificat de casatorie. Bine Ian, dar casele de toleranta? Uneori tatii isi duceau baietii la majorat pe acolo, in vizita. Sau asta faceam numai noi, perversii astia de latini? Atunci stiu sigur ca nu pot da gres cu fata din casa. Nobilii astia scapatati nu se deranjau si pe buna dreptate. Ca sa bei lapte nu ar trebui sa cumperi toata vaca. Ba complexe freudiene nascute din lipsa de tandrete din partea mamelor in copilaria celor doi. Eward a crescut practic fara mama, care era "deranjata mental". Pe cand era gravida cu surorile lui mai mici, gemene, femeia e lovita in frunte de usa de metal a unui vagon de tren care tragea in gara. Ii este despicat craniul, sta vreo cateva saptamani in coma si din momentul ala mamicuta devine absenta. Stupid. Dincoace, la Florence, mamica nu are nici un fel de contact fizic cu fiica ei, pe care o coordoneaza de la distanta. Ii face toate mofturile, ii asigura educatia cea mai potrivita-lectii de vioara, echitatie, calatorii in Europa tot tacamul-, dar nu o pupa, nu o imbratiseaza niciodata. Chiar NICIODATA? Greu de crezut, Ian, sorry. Missed again.

Paradoxul continua. Ian construieste personajele in felul urmator. Florence e rigida, conservatoare si casta dar o atrag excentricii. S-a indragostit de el pentru ca e zburlit de parca tocmai s-a batut si asa mai departe. Edward cauta o partida usoara dar il atrag pudicele. O admira cu panglicuta ei de catifea in par, cum canta la vioara, naivitatea ei il atrage etc. In fine, la momentul zero, lucrurile se desfasoara tipic pentru orice relatie. Adica: el insista, ea cedeaza. Cei doi ajung dupa chinuri in pozitia misionarului dar poor Edward "se precipita" pe rochitica ei blio. De aici noi deducem ca daca un lucru incepe prost, e foarte probabil sa sfarseasca la fel.
Urmeaza cearta aspra. Marturisirile doar de o parte. Florence are in sfarsit curajul sa recunoasca faptul ca ar putea avea o problema. Edward nu isi asuma nici o vina. Tipic masculin. Decat sa se impace, mai bine o viata de regrete si de "what if-uri". Cei doi divorteaza si peste ani si ani, stupid Edward care o iubea in continuare cica, face imaginea imbecila a imaturitatii sentimentale. Adica el nu era dispus sa faca compromisuri, dar le pretindea. Acum regreta ca nu a avut si iubire si rabdare, bla bla. Domnule McEwan m-ati exasperat. Inchei aici. Ce pot sa zic, e deja-vu all over the place. Eu chiar nu as fi ales subiectul asta pentru un roman, daramite sa il tratez in halul asta de comod si de previzibil de plicticos. Mai bine aflam ca Florence are 6 degete la fiecare picior si nu vrea sa isi scoata pantofii in pat, in noaptea nuntii, si de aici parlamentari si scandaluri, decat asa. La final, am ramas cu ochii in soare si cu asteptarile inselate. Se mai intampla si celor mai buni dintre noi, banuiesc.

*Pe plaja Chesil, Ian McEwan, Ed. Polirom, Iasi, 2007

Un comentariu:

tavi spunea...

titlu-i de vina! dar recenzia ta e mai buna decat cartea in sinea ei. ma faci sa o citesc, ce naiba!

 

Blog Counter