dar viata n-are pofta de mine. in orasul asta pierdut definitiv pentru proiectele mele, pentru planurile mele de viitor, pentru orice gand, nu e loc de vise. in orasul asta mort nu e nimeni care sa viseze, nu e nimeni care sa traiasca, nu e nimeni care sa simta. toti se preocupa in mod fals de "trait". dar cum sa traim in orasul mort, in care nici ingerii nu umbla?
de dimineata aveam un kiwi verde, mare, perfect. il curat si il asez in castronul cu fructe. eu ma uit la el, el la mine parca spunandu-mi: te poftesc sa ma mananci. il apuc cu toate cele 5 degete, dar aluneca printre ele si baf! micutul cade gramada pe jos. asa si eu in orasul mort. dau sa ma prind de ceva si nu e de ce, nu e de unde, nimic nu sta.
abia astept sa plec din orasul mort, unde nu gasesti bilete la teatru cand vrei tu, nici rezervare la restaurant cand ti-e mai pofta, nici bilet de autobuz cand e musai sa ajungi undeva, nici loc in trafic cand te grabesti. cine ramane ultimul sa stinga lumina!
eu ma duc in orasul meu, unde umbla ingerii pe dealuri, orasul meu populat cu locuri si personaje magice, cu ceaiuri de amor baute in cafenele de arta, cu batrani ireali care isi vand macii in buchete uriase-de multi ce sunt, si moi si catifelati, macii din mana mosului par o panglica rosie, stransa in asa fel incat sa te pacaleasca cum ca ar fi flori-, si cu tineri care forfotesc tot timpul anului, cautandu-se unul pe altul fara sa o stie.
nu stiu cum o sa imi para anii astia doi, petrecuti prin orasul mort, nu stiu daca or sa imi para amari, lipsiti de realizari semnificative, fara izbanda, sau daca or sa imi para plini de peripetii, de descoperiri si de initieri. dar daca nu or sa imi vina bine, asemeni unui tatuaj facut la betie, as vrea totusi, daca se poate, sa mi-i scot in cele din urma. se poate?
de dimineata aveam un kiwi verde, mare, perfect. il curat si il asez in castronul cu fructe. eu ma uit la el, el la mine parca spunandu-mi: te poftesc sa ma mananci. il apuc cu toate cele 5 degete, dar aluneca printre ele si baf! micutul cade gramada pe jos. asa si eu in orasul mort. dau sa ma prind de ceva si nu e de ce, nu e de unde, nimic nu sta.
abia astept sa plec din orasul mort, unde nu gasesti bilete la teatru cand vrei tu, nici rezervare la restaurant cand ti-e mai pofta, nici bilet de autobuz cand e musai sa ajungi undeva, nici loc in trafic cand te grabesti. cine ramane ultimul sa stinga lumina!
eu ma duc in orasul meu, unde umbla ingerii pe dealuri, orasul meu populat cu locuri si personaje magice, cu ceaiuri de amor baute in cafenele de arta, cu batrani ireali care isi vand macii in buchete uriase-de multi ce sunt, si moi si catifelati, macii din mana mosului par o panglica rosie, stransa in asa fel incat sa te pacaleasca cum ca ar fi flori-, si cu tineri care forfotesc tot timpul anului, cautandu-se unul pe altul fara sa o stie.
nu stiu cum o sa imi para anii astia doi, petrecuti prin orasul mort, nu stiu daca or sa imi para amari, lipsiti de realizari semnificative, fara izbanda, sau daca or sa imi para plini de peripetii, de descoperiri si de initieri. dar daca nu or sa imi vina bine, asemeni unui tatuaj facut la betie, as vrea totusi, daca se poate, sa mi-i scot in cele din urma. se poate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu